text Devotionale

Perdeaua Templului

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Naomi Cărăbaș

«Căci fiecare mare preot este pus responsabil să aducă atât daruri, cât și jertfe lui Dumnezeu. Astfel a trebuit ca și Acesta să aibă ceva de adus. »Evrei 8:3


În vechime, Templul din Ierusalim era locașul sfânt al Evreilor, loc în care zilnic erau aduse jertfele de animele pentru iertarea păcatelor. Perdeaua despărțea Locul Sfânt de Locul Preasfânt, iar omului de rând nu îi era permis accesul dincolo de această limită, era despărțit de Dumnezeu din cauza păcatului, el având ca și intermadiar pe marele preot. Acesta intra o dată pe an în Sfînta Sfintelor aducând o jerfa de ispășire pentru popor (Evrei 9:7), însă a venit vremea ca Marele Preot, Isus Hristos, să între « o dată pentru totdeauna, în Locul Preasfânt nu cu sânge de țapi și de viței, ci cu propriul Lui sânge, obținând astfel o răscumpărare veșnică. »(Evrei 9:12)

Jertfa păcatului nostru a fost adusă de către Isus prin moartea Sa pe cruce, ruperea perdelei marcând un nou început pentru întreaga omenire, a fost momentul răscumpărării dându-ne libertatea de a intra în prezența lui Dumnezeu fără a avea nevoie de un intermediar. Ce mare har!

Ruperea perdelei s-a produs în momentul morții lui Isus, când Tatăl s-a mutat din acel loc hotărând să nu rămână într-un templu contruit de mâini omenești. Un moment istoric dar totodată foarte important, prin această jertafă avem dreptul că și noi să intrăm în « Locul Preasfânt » în prezența Marelui Creator, sfârșindu-se cu vechiul legământ.

Perdeaua îl simbolizează pe însuși Isus, fiind singura cale de acces către Dumnezeu, El spunând: « Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine» (Ioan 14:6)

Templul este acum ființa ta, lasă ca jertfa de pe cruce să producă o cale de acces dintre ține și Dumnezeu, nu permite ca păcatul să te despartă de El ci adu-l la crucea lui Hristos.

Îndrăznește și intră în prezența lui Dumnezeu, nu vei regreta!

« Așadar, să ne apropiem cu îndrăzneală de tronul harului, ca să primim milă și să găsim har care să ne dea ajutor la vreme de nevoie. »Evrei 4:16


Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>