Pentru cei ce seamănă

   „Cei ce seamănă cu lacrimi vor secera cu cîntări de veselie” (Psalmul 126:5)

   Fără să semeni nu poți să strîngi recolta. Prima trebuie să fie înaintea celeilalte. Osteneala însămînțării este urmată de bucuria secerișului, căci avem făgăduința că nu va înceta seceratul și semănatul. Dar întotdeauna semănătorul nu este lipsit de griji. Frigul și gerul poate să afecteze creșterea plantei, dar chiar și în timpul secerișului poate să fie vreme nefavorabilă care să influențeze recolta, indiferent de grija și truda agricultorului.

   La fel este și cu scumpa sămînță cerească: Cuvîntul lui Dumnezeu. „Cel ce umblă plîngînd cînd aruncă sămînța, se întoarce cu veselie, cînd își strînge snopii” (Psalmul 126:6). Semănătorul desăvîrșit al Cuvîntului lui Dumnzeu este Domnul Isus Cristos. El însuți a venit în această lume cu sămînța Evangheliei și a plîns în timpul însămînțării. Venind pe pămînt a luat trup de om. Şi în harul Lui a luat parte la slăbiciunile noastre. Mergînd mult pe pămîntul acesta, în lucrarea Lui minunată, El obosea, flămînzea și avea nevoie de odihnă. În afară obosit, în interior întristat, așa a trăit și a lucrat Domnul nostru pe acest pămînt. El semăna sămînța bună dar în același timp dușmanul semăna neghina. Necredința poporului Său îl îndurera și îi umplea ochii de lacrimi. Împietrirea evreilor Îl făcea adesea să ofteze. El plîngea Ierusalimul care nu voia să se pocăiască și ofta pentru el.

   Ținta noastră este să trezim inimile adevăraților creștini ca să prețuiască adevărul și să-și simtă răspunderea pe care o au de a-L mărturisi cu îndrăzneală. Dorim să vedem ridicîndu-se o ceată de oameni la sfîrșitul acestor din urmă clipe ale istoriei Adunării pe pămînt, care să pornească plini de putere divină și să vestească prin putera Duhului adevărurile de mult uitate ale Cuvîntului lui Dumnezeu. Domnul să bată la cît mai multe inimi și cît mai multe să-I deschidă! Amin.