PENTRU A CREȘTE, PUNE ÎNTREBĂRI

„Drept răspuns, Isus le-a zis: „Vă voi pune şi Eu o întrebare…” (Matei 21:24)

Domnul Isus răspundea adesea la o întrebare cu o altă întrebare. Când a fost întrebat despre plata impozitelor, a luat o monedă și a spus: „Chipul acesta şi slovele scrise pe el, ale cui sunt?” „Ale Cezarului”, I- au răspuns ei. Atunci, Isus le-a zis: „Daţi dar Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.” Şi se mirau foarte mult de El.” (Marcu 12:16-17). Dar de multe ori nouă ne este teamă să punem întrebări, așa cum ne este teamă să răspundem la întrebări. Cred că Dumnezeu Se bucură mult mai mult să primească o întrebare autentică, născută din smerenie, decât o rugăciune nesinceră, născută din mândrie. Trebuie deci să fim sinceri cu Dumnezeu și autentici unii cu alții. Dacă nu vorbim despre problemele reale cu care se confruntă oamenii, ne vom pierde vocea profetică. Când oamenii ne întreabă: „Cine este Dumnezeu? Cine sunt eu? Care este adevăratul scop al vieții mele?”, ei nu se vor mulțumi cu răspunsuri ușoare sau clișeele pe care le-am acumulat pe parcurs, ci vor vrea răspunsuri clare de la noi. Dumnezeu nu este intimidat de întrebările noastre. El le apreciază! Ca părinte al unor copii curioși, probabil că Se amuză de întrebările noastre – dar le primește întotdeauna cu bucurie. Biserica ar trebui să fie un loc sigur în care oamenii să poată pune întrebări stânjenitoare. Dar de prea multe ori ne facem vinovați că răspundem la întrebări pe care nimeni nu le pune! Ar trebui să contestăm status quo-ul, dar prea adesea suntem vinovați că îl apărăm. Ce-ar fi dacă am înceta să mai forțăm răspunsurile, și-am învăța să dăm frâu liber curiozității primare, în bisericile noastre?! Curiozitatea noastră cu privire la Dumnezeu este cea care alimentează o dorință nestăvilită de a-L cunoaște. Așadar, să nu încetăm să punem întrebări, și să-i încurajăm și pe alții să facă același lucru!