text Devotionale

Pe acoperis

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Petru Popovici

Odată, o mamă, care a fost bolnavă mai mult timp, l-a chemat pe Moody la patul ei de moarte şi i-a spus cum în timpul bolii ei, băiatul ei s-a înhăitat cu nişte băieţi răi, că nu a mai ascultat-o, că a fugit de acasă şi că îl roagă pe el să-l caute şi să-l aducă la picioarele Domnului. Moody i-a notat numele şi a rugat pe copiii din şcoala duminicală să-i spună dacă îl găsesc. Oraşul Chicago fiind mare, era greu de găsit. Dar într-o zi cineva i-a spus că l-a găsit, că e băiat de serviciu la un hotel. Într-o seară, Moody s-a dus la hotel, l-a găsit, dar fiind în ajunul sărbătorii de 4 iulie, hotelul era plin peste tot de oameni. Moody întrebă pe băiat unde ar putea să stea de vorbă cu el, fără să fie deranjaţi. Băiatul se gândi puţin şi răspunse: „Numai pe acoperiş". Şi urcară sus. Acolo, deasupra de gălăgia lumii, Moody a condus băiatul la picioarele Domnului. El a devenit un bun credincios, iar mai târziu un activ conducător de şcoală duminicală.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

AI UN DAR PE CARE DUMNEZEU ÎL POATE FOLOSI?
„Avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat…” (Romani 12:6) În acest sens, un pastor scria: „Dumnezeu a folosit o abilitate aparent întâmplătoare pentru a-l poziționa strategic pe Davi... Citeste mai mult >>
CUNOAȘTE „VREMEA” ÎN CARE TE AFLI
„El este ca un pom… care îşi dă rodul la vremea lui…” (Psalmul 1:3) Unul dintre secretele împlinirii destinului tău este să știi mereu în ce anotimp te afli! Dacă nu știi sau nu-ți pui problema... Citeste mai mult >>
Fii un felinar aprins în întuneric
Fii un felinar aprins în întuneric„Voi sunteți lumina lumii. O cetate așezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă.” (Matei 5:14)Într-o lume în care întunericul pare să crească tot mai mult, Dumneze... Citeste mai mult >>
NU VEI ATINGE NICIODATĂ PERFECȚIUNEA (2)
„Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi.” (Evrei 10:14) Autoarea Dorothy Littell Greco, din care am citat și ieri, mai scria: „Pentru unii perfec... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (54)
Slava Domnului (54) „Slava Domnului” a fost, este și va fi Veșnică. Dar „slava” celui rău, este vremelnică, înșelătoare și distrugătoare. Ce distruge? Viețile celor care o urmează, cu dragoste. Însă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (53)
Slava Domnului (53) Noi bine știm, că Slava Domnului este Domnul Isus Hristos manifestat astăzi pe pământ în Trupul Lui și așa a fost, este și va fi, din vecie în vecie. El este „Slava Lui Dumnezeu”... Citeste mai mult >>
CE VOM FACE ÎN CER?
„…Te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!” (Matei 25:21) Dacă ești o persoană motivată de scopuri, gândul de a petrece eternitatea făcând puține lucruri, sau nimic, nu... Citeste mai mult >>
NU VEI ATINGE NICIODATĂ PERFECȚIUNEA (1)
„Prin har aţi fost mântuiţi… Nu prin fapte…” (Efeseni 2:8-9) Un perfecționist caută să atingă întotdeauna, nimic mai puțin, decât perfecțiunea. Dorothy Littell Greco, autoare creștină și susțin... Citeste mai mult >>
Corabia Descurajării
Când valurile sunt mai mari decât puterea noastră„Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău. Eu te întăresc, tot Eu îți vin în ajutor; Eu te sprijinesc c... Citeste mai mult >>
Corabia Naufragiată
Când Dumnezeu restaurează ceea ce pare pierdut„Domnul sprijină pe toți cei ce cad și îndreaptă pe toți cei încovoiați.” (Psalmul 145:14)Corabia naufragiată vorbește despre omul care a pornit bine, dar... Citeste mai mult >>