Pastele este dragostea care nu a putut fi stinsa

A fost odata un paste in care, in ziua a zecea a celei dintai luni se lua un miel fara cusur de parte barbateasca de un an si se tinea pana in ziua a paisprezecea, apoi seara trebuia injunghiat, din sangele lui trebuiau unsi usiorii usii si pragul de sus al usii, apoi carnea  trebuia mancata fripta la foc chiar in aceasi noapte pana la dimineata. In timpul mancatului, cel care manca din miel trebuia sa aibe mijlocul incins, incaltamintea in picioare si toiagul in mana. Acest miel trebuia mancat in graba, pentru ca era pastile Domnului. Primul paste s-a mancat in tara Egiptului in noaptea in care poporul a fost scos cu mana tare din casa robiei. Apoi, urmatorul paste a fost sarbatorit  in pustia Sinai (Num. 9), apoi la Ghilgal in campia Ierihonului. La acest paste in Ghilgal, mana care le-a fost data in pustie a incetat sa mai cada din cer. Apoi, veacuri de-a randul, pastele a fost si nu a fost sarbatorit ca la inceputuri, si aceasta dupa cum era starea poporului.

Acum doua mii de ani, in Ierusalim, Hristos, Pastile nostru a  fost jertfit ( 1 Cor. 5:7). Isaia in cap 53, instiinteaza poporul ca  o odrasla slaba, un lastar iesit dintr-un pamant uscat, fara frumusete si fara stralucire, dispretuit si parasit de oameni, un om al durerii si obisnuit cu suferinta, va lua suferintele  noastre si le va purta, apoi va fi strapuns pentru pacatele noastre  iar mai pe urma  chinuit si asuprit, si ca un miel dus la macelarie se va comporta, ca o oaie muta care nu deschide gura deloc, va fi sters de pe pamant si lovit de moarte, ba inca El Insasi Isi va da viata  ca jertfa pentru pacat, iar dupa aceea,  prin rodul acestei jertfe va pune pe multi oameni intr-o stare dupa voia lui Dumnezeu,( Rom. 8:29).  Dar cum a ajuns Hristos din Dumnezeu sa fie Miel. Ioan Botezatorul cand L-a vazut intaia oara, a strigat zicand: 'Iata Mielul lui Dumnezeu  care ridica pacatul lumii.' Trebuia un miel care sa ridice pacatul lumii, prin jertfirea lui. Lucru cu neputinta pentru mieluseii firesti. Isus a trebuit ca El Insasi sa devina Miel, ca in acest fel sa poata fi folosit pentru jertfire. Parerile in dreptul lui Isus, despre cine este Isus, au fost destul de impartite in vremea Domnului Isus. Gloatele Il numeau Isus, prorocul din Nazaret. Unii dintre cei care Ii acceptau invatatura Ii numeau Invatator. Altii Il huleau, altii Ii puneau la indoiala atributiile. Oamenii credintei  L-au numit pe Isus ca fiind fiul lui David. Cei care au vazut semne si minuni si au mancat paine din mana Lui, L-au numit prorocul cel asteptat  in lume. Ioan Botezatorul in schimb Il numeste Mielul lui Dumnezeu care ridica. Ridicatul nu era atributia vreunui miel, dar  a devenit printr-o hotarare dumnezeiasca contributia Domnului Isus la starea jalnica  de pacat a omenirii.

Apele cele mari nu pot sa stinga dragostea si raurile nu ar putea sa o inece. Cant 8:7.

Apele cele mari, mari preotii: Ana si Caiafa, marii conducatori: Pilat si Irod, marii invatatori si carturari.

Raurile, gloata cea manioasa, soldatii  romani, trecatorii, hulitorii, nepasatorii, fricosii.

De ce nu a putut fi stinsa dragostea? Pentru ca a rabdat pana la capat, pentru ca a suferit totul, pentru ca a nadajduit totul, pentru ca a vrut sa acope totul, pentru ca I-a pasat de mine si de tine. Intr-un tarziu, dragostea a fost coborata de pe cruce, dar nezdrobita, apoi a fost pusa intr-un mormant gol si acoperita cu o piatra grea. Si acolo, infasurata intr-un cearceaf, lasata a fost in intuneric. Pana aici atat a putut sa faca omul cu rautatea lui, cu fortele lui, cu  stiinta lui. De aici Dumnezeu a dat alta directie dragostei. Dumnezeu L-a inviat pe Isus Hristos din pricina  ca noi am fost socotiti neprihaniti (Rom 4). Era cu neputinta ca moartea sa Il poata birui pe Isus. Apoi, dragostea S-a artatat din nou ucenicilor, iar mai apoi intregii lumii, iar astazi ni S-a aratat si noua.