„ Până și pasărea își găsește o casă acolo, și rândunica un cuib unde-și pune puii”.

        Pentru mine psalmul 84 este  unul dintre cei mai frumoși  psalmi...

El începe asfel: „Cât de plăcute sunt locașurile Tale, Doamne al oștirilor”!

Da. Acolo unde locuiește Dumnezeu „atmosfera” este deosebit de plăcută. Mai mult decât atât Moise află că locul este sfânt (Exod.3/5) iar Iacov constată că este unul înfricoșător. (Gen. 28/17) În adevăr, Dumnezeu locuiește într-o lumină de care nimeni nu se poate apropia. (1Tim. 6/16a)

Totuși prin sângele Domnului Isus avem intrare slobodă în locașul preasfânt. Intrarea este liberă prin perdeaua din lăuntru - adică trupul Său. (Evrei 10/19,20)

„Casa” unde locuiește Dumnezeu este zidită din pietre vii...

Zădarnic încearcă oamenii să-L țintuiască pe Dumnezeu pe perete și apoi să-L încuie într-un locaș de închinare, deoarece  în Fapte 17/24 citim asfel:

„Dumnezeu care a făcut lumea și tot ce este în ea, este Domnul cerului și al pământului, și nu locuiește în temple făcute de mâini.”

„Casa lui Dumnezeu suntem noi, dacă păstrăm până la sfârșit încrederea nezguduită...” (Evrei 3/6)

În locașul lui Dumnezeu întâlnim două categorii de „păsări”: „rândunica și păsărica” (vrabia)

Două „păsări” care nu au trăsături comune ci se diferă foarte mult una de cealaltă...

„Rândunica” - doar un cuib unde-și pune puii.

Dar oare despre rândunică să fie vorba?... sau despre vrabie?

Aceste „păsări” reprezintă două categorii de creștini.

„Rândunica un cuib unde-și pune puii”, scoate în evidență caracterul temporar... Vine frigul, ploile reci și vânturile puternice - rândunica pleacă...

Este acea categorie de oameni care slujesc doar pe „vreme însorită”.

În pilda semănătorului citim despre „rîndunele”:

 „... aud Cuvântul, și-l primește îndată cu bucurie, dar n-are rădăcină în el, ci ține până la o vreme, și cum vine un necaz sau o prigonire se leapădă îndată de el”. (Matei 13/20,21)

„Creștini”de vreme bună...

„Păsărica” - își găsește „casă”. Ea își găsește o „locuință” permanentă. Este pasărea care rămâne în acelaș loc de la „naștere” și până la moarte. Ea nu abandonează locul nici în cele mai cumplite ierni.

Așa sunt și adevărații creștini... - credincioși, loiali, până la sfârșit indiferent de împrejurările vieții.

Domnul Isus a spus ucenicilor Săi: „Voi ați rămas necontenit cu Mine în încercările Mele”(Luca 22/28) iar proorocul Habacuc își ia angajamentul: „Chiar dacă smochinul nu va înflori, vița nu va aduce nici un rod, rodul măslinului va lipsi și câmpia nu va aduce hrană...eu tot mă voi bucura în Domnul.

Este important să știm din care categorie facem parte...

David s-a rugat: „Un lucru cer de la Domnul și-l doresc fierbinte: aș vrea ca toată viața să locuiesc în Casa Domnului”.

Fie ca angajamentul psalmistului să fie și angajamentul nostru:

„Da, fericirea și îndurarea mă vor însoți în toate zilele vieții mele și voi locui în Casa Domnului până la sfârșitul zilelor mele...”