Păcatul mândriei

…Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi. Smeriţi-vă înaintea Domnului, şi El vă va înălţa.
Iacov 4.6,10

Zi de piaţă. Printre diferitele standuri se află şi unul cu Biblii. Un om se apropie şi deschide o discuţie. Vizitatorul susţine că el nu a păcătuit niciodată şi astfel nu ar avea ce să recunoască în faţa lui Dumnezeu. Atunci, omul de la stand îl întreabă: „Nu aţi minţit niciodată, nu aţi furat, nu aţi duşmănit sau înşelat pe cineva?“ Cel întrebat susţine mereu: „Nu! Niciodată!“ – „Foarte bine, atunci puteţi fi mândru că nu aţi păcătuit nicioda-tă.“ – „Aşa este.“ – „Înseamnă că primul dumneavoastră păcat este mândria.“ Vizitatorul începu să râdă cu subînţeles.

Da, mândria este un păcat mare; el este şi primul păcat, care a dus pe Adam şi Eva departe de Faţa lui Dumnezeu. Diavolul a înşelat pe primii oameni amăgindu-i că vor fi ca Dumnezeu, dacă vor mânca din pomul oprit. Mândria din inima celor doi i-a dus până acolo, încât au trecut peste porunca divină. Urmările sunt cunoscute. Păcatul a venit în lume şi a tras tot neamul omenesc în suferinţă şi moarte. Trebuie să acceptăm că mândria este o piedică în calea fiecărui om de a se apropia de Dumnezeu; dacă suntem sinceri, vom recunoaşte acest adevăr. Dacă recunoaştem acest păcat, Mântuitorul ne va ierta şi ne va da pacea Sa.