text Devotionale

OPREȘTE-TE ȘI GÂNDEȘTE-TE ÎN LINIȘTE!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Dumnezeu o va face să dăinuiască pe vecie”. (Oprire) (Psalmul 48:8)

În cartea Psalmilor, cuvântul „Selah” apare de 71 de ori în Biblia ebraică, la sfârșitul versetelor. (În versiunea Cornilescu, termenul este tradus cu „oprire”; n. tr.). Ce înseamnă? „Oprește-te și gândește-te în liniște la aceste lucruri,” sau „Fă o pauză și reflectează.” Noi nu trebuie să ne pripim cu revelația Scripturii. Nu putem să frunzărim superficial, și să descoperim comoara ascunsă în ea! De aceea psalmistul a scris: „Te caut din toată inima mea; nu mă lăsa să mă abat de la poruncile Tale. Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!” (Psalmul 119:10-11). Când strângi Cuvântul lui Dumnezeu în inima ta, prin meditație și memorare, poți să te bazezi pe el când ai o anumită nevoie. Meditația înseamnă să-ți faci timp să reflectezi, „să te oprești și să te gândești în liniște la el.” E o metodă care a trecut testul timpului și pe care Dumnezeu a pus-o la punct pentru tine. El dorește ca tu să înveți să te rogi prin Scriptură și să meditezi la ea, pentru că aceste practici te vor ajuta să experimentezi tot ce are El pentru tine. Cea mai importantă întrebare pe care ți-o poți pune, când te confrunți cu provocările vieții, este aceasta: „Ce spune Dumnezeu despre asta în Cuvântul Său?” De ce este atât de important să întrebi asta? Citește următoarele două versete și vei găsi răspunsul: „Cuvântul Tău, Doamne, dăinuieşte în veci în ceruri” (Psalmul 119:89). Și „Cuvântul Dumnezeului nostru rămâne în veac” (Isaia 40:8). Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu este voia Sa! Când Dumnezeu l-a chemat pe Ieremia în lucrare, Ieremia a avut rezerve în privința abilităților sale. Așa că Dumnezeu i-a zis: „Iată, pun cuvintele Mele în gura ta.” (Ieremia 1:9). Și „Eu veghez asupra Cuvântului Meu, ca să-l împlinesc” (vers. 12). Lucrul sigur pe care poți conta este că Dumnezeu Își va respecta Cuvântul! (Selah-Oprire)

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>