text Devotionale

Oooo, DRAGOSTEA (3)

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Maria Nechita

Oooo, Dragostea (3)

1 Ioan 2:5. „Dar cine își trăiește viața conform Cuvântului Său, demonstrează că are o dragoste perfectă în relația lui cu Dumnezeu. Aceasta este dovada care ne arată că suntem în El. Cine spune că rămâne în El, trebuie să trăiască așa cum a trăit Isus.” -------- Dumnezeu este „Dragostea” și „Dragostea” Lui perfectă și extravagantă ne-a desmonstrat-o în Fiul Său, la cruce. Noi am primit această „Dragoste” din Cuvântul Lui, am crezut-o și L-am făcut Mântuitor și Domn, pe Isus Hristos. Acum trăim cu și în EL, o viață de biruință, umblăm în această „Dragoste” păstrând o relație strânsă cu El, prin Duhul, pentru că, noi suntem în El și El în noi, experimentând tot mai mult „Viața” Lui, pentru fiecare detaliu din viața noastră și învățându-ne mintea mereu din Cuvântul Lui, ca mod de viață și trăim tot mai mult cum a trăit Isus, crezând Adevărul, care zice: „cum este El așa sunteți și voi în lumea aceasta”. Filipeni 2:5-11. „Să aveți următorul model de gândire care a fost specific și lui Cristos Isus: deși El a avut exact aceeași natură ca Dumnezeu, nu a considerat că această egalitate îi oferă dreptul să Își urmărească propriile interese. Ci atunci când a devenit asemănător unui om, a renunțat la aceste drepturi personale și a fost de acord să trăiască în condițiile unui sclav! Fiind om, El S-a smerit și a acceptat să trăiască în ascultare chiar și atunci când aceasta a însemnat moarte – și nu una normală, ci prin crucificare… Datorită acestui fapt, Dumnezeu I-a acordat cea mai mare onoare și I-a oferit un nume care este superior tuturor celorlalte (ființe). El a făcut acest lucru pentru ca toate ființele din cer, de pe pământ și de sub pământ, să îngenuncheze înaintea numelui „Isus”. Și orice limbă (va trebui) să declare astfel, pentru gloria lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Cristos este Stăpânul (în Univers)!” ------- Îndemnul lui Pavel este, să avem modelul de „gândire” pe care-l avea și Hristos Isus. De aceea orice plăsmuire a minții și orice înălțime o răsturnăm și orice gând care ar vrea să ne tulbure în afara voii Domnului, îl facem rob supunerii și ascultării de Hristos. Domnul Hristos, era Dumnezeu, din Dumnezeu Adevărat, avea aceeași natură cu Tatăl, dar când S-a făcut „om” S-a supus voii Tatălui și nu a acționat de Unul Singur niciodată, ci smerit, supus Tatălui, a ascultat în toate lucrurile, chiar până la moarte și moarte de Cruce și aici era „Dragostea”, pentru noi, pentru că iubea „omul” și-l vroia cu prețul vieții Lui. Planul Lui de dinainte de veșnicii s-a împlinit deși în Eden omul a fost înșelat, și voia Domnului s-a întrerupt, totuși binecuvântarea nu a întârziat să vină în Hristos și voia Tatălui S-a făcut întocmai după voia Lui. Omul a fost iertat și născut din nou atunci când crede. El toarnă în om „Dragostea” Lui, „Neprihănirea” Lui, „Sfințirea” Lui, iar Duhul Sfânt Cel trimis din cer, Își face locuința în om, punând în el tot ce are nevoie pentru o viață de biruință, ca să-și poată învăța „sufletul” cum poate să se înnoiasă cu „Viața” din duh, din Hristos și Duhul Lui. Pentru că Isus S-a smerit, Tatăl L-a onorat dându-I un Nume mai presus de orice nume de pe pământ, este Numele de ”Fiu” de Dumnezeu și înaintea acestui Nume să se plece orice genunchi din cer, de pe pământ și de sub pământ și orice limbă să spună că ”Fiul” este Domnul Univesului întreg. Pentru că noi ne-am născut în El, în Isus Fiul, suntem „una” cu El, noi în El și El în noi. Suntem cele mai privilegiate ființe de pe pământ, suntem „fiii” Tatălui, îmbrățișați în marea Lui „Dragoste”, „Dragostea” lui Hristos în noi și peste noi. Amin!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>