text Devotionale

Omul cu sufletul pustiu

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Petru Popovici
W. O. Saunders, unul din marii necredincioşi ai Americii, a scris în revista "American Magazine", numărul din noiembrie 1930, pagina 23:
"Aş vrea să întîlniţi pe cel mai singuratic şi mai nefericit om de pe pămînt ... Nu vorbesc despre omul care nu crede în Dumnezeu. Nu-ţi cer să întîlneşti pe ateu, pe cel ce tăgăduieşte pe Dumnezeu, ci să-1 întîlneşti pe agnostic, pe acel tovarăş gînditor, patetic şi singuratic, care simplu spune că nu ştie, el e omul care nu are nici un Dumnezeu. Unii îl numesc necredincios. Eu sînt în mod special calificat să vă introduc pe agnostic, căci eu însumi sînt un agnostic. Ceea ce scriu, scriu din propria mea viaţă, din inima şi mintea mea. Introducîndu-mă pe mine, veţi avea introducerea necredinciosului din vecinătatea voastră, căci peste tot, în orice ţară, el e acelaşi.
Probabil veţi fi surprinşi să aflaţi că agnosticul vă invidiază credinţa voastră în Dumnezeu, credinţa într-o viaţă după moarte, în cer, şi binecuvîntata voastră asigurare că veţi întîlni pe cei dragi ai voştri în locul unde nu mai e durere şi întristări. El ar da tot ce are să poată avea acea credinţă şi să fie mîngîiat prin ea.
Pentru el nu e decît mormîntul şi persistenţa materiei. Tot ce vede el dincolo de groapă e doar dezintegrarea protoplasmei şi a psihoplasmei, din care este compus tru­pul şi personalitatea sa. Dar, în această optică materialistă, eu nu găsesc nici un extaz, nici o fericire ....
Necredinciosul de lîngă tine ... este ... adînc impresionat de puterea credinţei tale. El a văzut beţivani, desfrînaţi şi oameni cu totul decăzuţi, tranfiguraţi de ea. El a văzut bol­navi şi bătrîni fără sprijin cum au fost susţinuţi şi mîngîiaţi de ea. Şi el este impresionat de lucrările dragostei, de binefaceri, de azile, de spitale, de orfelinate, de şcoli clădite de particulari, de oameni ai credinţei ... Cu ruşine, el trebuie să admită că necredincioşii, ca atare, au clădit foarte puţine spitale şi orfelinate ...
Ce are să-ţi ofere un necredincios? Nimic, nimic. El spune aceasta. El invidiază cu răutate pe credincioşi. El are sufletul pustiu şi nefericit. Atunci ce are el să ofere credincioşilor? Nimic decît nefericirea sa".

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>