text Devotionale

O STARE DE SPIRIT PLINĂ DE PACE

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Pacea lui Hristos… să stăpânească în inimile voastre…” (Coloseni 3:15).

Dumnezeu vrea ca tu și eu să avem o stare de spirit plină de pace. Cuvântul Său spune, între altele: „Pacea lui Hristos (armonia sufletească) la care aţi fost chemaţi [să trăiți] ca să alcătuiţi un singur trup să stăpânească (să acționeze ca mediator continuu) în inimile voastre [să decideți și să rezolvați cu un scop precis toate întrebările care apar în mințile voastre, în acea stare de pace]…” (Col. 3:15) Nicio funcție, nicio avere nu are valoare dacă nu ai pace; bani, statut, popularitate – toate sunt lipsite de sens dacă nu ai pace. Pur și simplu, nu poți evalua corect valoarea păcii. Mulți dintre noi ne petrecem viața încercând să urcăm pe scara succesului, dar de fiecare dată când reușim să urcăm vreo treaptă, pierdem mai mult din liniștea și bucuria noastră (ca să nu mai vorbim de timpul petrecut cu familia noastră). Iar apoi, viețile noastre sunt consumate de presiunea și stresul de a încerca să păstrăm ceea ce am câștigat! Dar nu avem niciodată un succes adevărat dacă nu avem pace. Unii dintre noi avem mai multe locuri de muncă pentru a dobândi lucrurile cu care lumea ne ademenește, spunându-ne: „Trebuie să ai și asta pentru a fi cu adevărat fericit!” Cum-necum obținem și acele lucruri, dar tot nu avem pace… În Romani 14:17 citim că „Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfânt.” Dumnezeu dorește, cu adevărat, ca nevoile tale să fie satisfăcute din belșug și să fii în postura de a-i binecuvânta pe alții. Dar nu căuta/nu accepta să obții nimic din ceea ce ar putea în schimb să-ți răpească pacea!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>