O scrisoare minunată

    Un director stă la biroul său. El dictează o scrisoare secretarei lui. Ea scrie tot ce zice șeful ei, cuvânt cu cuvânt. După o oră, termină de bătut la mașină scrisoarea, iar directorul o semnează. După aceea, scrisoarea este pusă la poștă. Acum, dă-mi voie să te întreb: Cine, în realitate, a scris scrisoarea, directorul sau secretara lui? Cineva ar răspunde, poate, pripit: Secretara! Dar oricine s-ar gândi o clipă, ar zice: Directorul, pentru că el a dictat!

    Secretara a scris numai ceea ce șeful ei a vrut ca ea să scrie. Acum, iată, așa este și cu Biblia. Cei care au scris cărțile Bibliei au auzit glasul Lui Dumnezeu în timp ce scriau. Și atunci ei au scris cuvânt cu cuvânt, da, fiecare literă pe care Dumnezeu a vrut ca ei s-o scrie. De aceea, Biblia nu este o scrisoare din partea celor care au scris-o, ci este într-adevăr o scrisoare de la Dumnezeu, adresată nouă și, deci, și ție. Ei au înțeles glasul Lui Dumnezeu în inima lor și apoi au scris.

    Probabil că vei înțelege lucrul acesta mai bine dacă îl vei compara cu felul de a se cânta la un instrument muzical. Cum sunt create frumoasele sunete la trompetă? Numai când compozitorul suflă în instrument.

    Asemănător, Dumnezeu a insuflat pe cei care erau slujitorii Lui. Suflul Lui Dumnezeu, glasul Lui era în inima lor, suflarea Duhului Său Sfânt. Și, în felul acesta, ei au primit cuvintele. Scriitorii Bibliei erau pătrunși de suflul Lui Dumnezeu, erau însuflețiți de Duhul Sfânt.

    De asemenea, zicem: erau inspirați! (însemnând, literal, în care s-a suflat)