text Devotionale

O RUGĂCIUNE PENTRU PACE

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Tu-i chezăşuieşti pacea…” (Isaia 26:3)

Iată o rugăciune pentru pace: „Doamne, Cuvântul Tău spune: „Celui cu inima tare, Tu-i chezăşuieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine.” Cuvântul Tău spune: „Domnul dă tărie poporului Său, Domnul binecuvântează pe poporul Său cu pace.” (Psalmul 29:11) Cuvântul Tău spune: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea… Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.” (Ioan 14:27) Cuvântul Tău promite că „pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.” (Filipeni 4:7) Astăzi am nevoie de această pace care întrece orice pricepere, pentru a-mi liniști sufletul și mintea. În loc să mă gândesc la fricile și îngrijorările mele, ajută-mă să-mi îndrept atenția asupra bunătății Tale, asupra credincioșiei Tale, asupra puterii Tale vindecătoare, asupra resurselor și inimii Tale iertătoare. Locuiește în mine și umple-mă cu pacea Ta. Arată-mi care sunt lucrurile care îmi fură pacea. Doresc în mod real să mi le descoperi, Tată, ca să le pot mărturisi, și să știu ce să încredințez în mâna Ta și ce să schimb. Îmi deschid inima către Tine, învață-mă taina păcii de durată. Îți mulțumesc acum pentru tot ceea ce-mi vei da ca să mă ajute să primesc pacea pe care Tu ești gata să mi-o oferi cu atâta generozitate. Cuvântul Tău spune: „Pacea lui Hristos… să stăpânească în inimile voastre…” (Coloseni 3:15). Astăzi doresc să fiu stăpânit de pacea Ta și nu de temerile și îngrijorările mele. Îți dau Ție toate îngrijorările mele, și cred că Tu vei lucra spre binele meu și spre slava Ta. În Numele Domnului Isus mă rog, Amin!”

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>