text Devotionale

O privire prietenoasă înveseleşte inima, o veste bună întăreşte oasele

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Andrei T

Proverbe 15:30 „O privire prietenoasă înveseleşte inima, o veste bună întăreşte oasele. ”

Da, este bună o privire prietenoasă şi sinceră, izvorâtă dintr-o inimă neprefăcută. Nu orice zâmbet însă este prietenos, uneori el poate fi făţarnic, ca să-l prindă în plasă pe om. Uneori îi acuzăm pe alţii că nu ne zâmbesc, dar oare noi zâmbim la alţii, sau doar la cei la care avem un interes?

Nu-i normal să te arăţi deschis la orice nebun, cu glumele lui, la orice gură care vorbeşte mult şi fără rost. Dă o privire prietenoasă celui ce are nevoie de ea, dar veghează să nu iei prostia altora.

O veste bună întăreşte pe cel care o primeşte, îi întăreşte credinţa, îi dă curaj, de aceea Dumnezeu ne dă uneori unele promisiuni. Ele sunt veşti bune pentru copiii Lui, prin care suntem întăriţi să putem merge mai departe. De aceea, nu duce veşti rele atunci când nu te-a trimis Dumnezeu; dacă însă El te-a trimis, atunci trebuie să o duci. Iona n-a vrut să ducă o veste rea Ninivenilor şi Dumnezeu s-a mâniat pe El. Vestea aceea rea îi putea ajuta însă să se pocăiască, căci ea vestea planul de judecată şi nimicire al cetăţii Ninive, din cauza păcatelor ei.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>