O minune pentru neamuri

"A luat cele şapte pâini şi peştişorii, şi, dupa ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt şi a dat ucenicilor, iar ucenicii au împărţit norodului." (Matei 15,36)

Neamurile veneau acum cu grămada la Marele Vindecător, astfel că Isus a condus mulţimile pe povârnişul unui munte, undeva deasupra plajei. Era vara anului 30, probabil către sfârşitul lunii iunie sau inceputul lui iulie. Timp de trei zile, au continuat să se adune în jurul Mântuitorului, dormind noaptea sub cerul liber, iar ziua îmbulzindu-se, gata să asculte cuvintele lui Hristos şi să vadă lucrările Lui.

Conform gândirii antice, trei zile insemnau o zi întreagă şi câte o parte, oricât de mică, din ziua precedentă şi din ziua următoare. După câte se pare, oamenii îşi aduseseră cu ei hrană doar pentru primele două zile, dar aceasta se dovedise insuficientă pentru a acoperi şi nevoile celei de-a treia zi.

Isus i-a chemat la Sine pe ucenici, pentru a găsi o soluţie în privinţa mâncării. Aceştia au arătat din nou că le lipsea credinţa. "Ucenicii I-au zis: `De unde să luăm în pustia aceasta atâtea pâini, ca să săturăm atâta gloată?`" (Matei 15,33). El hrănise deja mulţimea de 5000 de oameni cu cele cinci pâini şi doi peştişori, care reprezentau pranzul unui băieţel. În această ocazie, ucenicii au găsit şapte pâini şi câţiva peştişori, o hrană cu siguranţă insuficientă pentru a sătura o mulţime de 4000 de bărbaţi, pe lângă femei şi copii.

Ucenicii fuseseră martori la minunea hrănirii celor 5000, dar aceea fusese făcută în favoarea iudeilor, nu a neamurilor. Isus le arătase adesea ucenicilor că, de multe ori, credinţa neamurilor o depăşea pe aceea a "casei lui Israel", dar atât de înrădăcinată era prejudecata sădită în inimile ucenicilor de către cărturari, farisei şi mai marii sinagogii, încât cu greu îşi puteau înfrânge mândria naţionalistă. Ei credeau că Dumnezeu încredinţase "pâinea" mântuirii (Ioan 6,22.23) doar iudeilor!

Astfel, ei nu puteau să accepte că minunea săvârşită cu câteva luni în urmă pentru 5000 de iudei, putea şi avea să fie făcută acum şi pentru neamuri. Dar Isus, preocupat de binele oamenilor şi nedorind să-i trimită acasă flămânzi, a căutat să le împlinească această nevoie fizică.

Poruncindu-le să se aşeze pe pământ, El a luat pâinile şi peştii, a mulţumit Tatălui Său din ceruri, le-a rupt în bucăţi şi le-a dat ucenicilor să le împartă mulţimii.