O mare provocare

În urmă cu cîţiva ani, la colţul uneia din străzile princi¬pale ale oraşului Sân Francisco, Dr. Ironside, un vestitor al Evangheliei, împreună cu cîţiva credincioşi, au ţinut un serviciu de stradă, în timp ce au cîntat cîteva cîntări. o mulţime de vreo 300 - 400 de oameni s-au adunat în jurul lor. Dr. Ironside a început să vestească Evanghelia dra¬gostei lui Dumnezeu şi ce a făcut Dumnezeu în viaţa lor. Cînd a sfîrşit vorbirea sa scurtă, un om bine îmbrăcat se apropie de el şi îi dădu cartea sa de vizită. Cînd îi citi numele, Dr. Ironside recunoscu după nume că e un confe¬renţiar universitar foarte vestit, dar ateu. Pe versoul cărţii de vizită era scris: "Vă invit, Domnule, la o conferinţă în sala Academiei de Ştiinţe pentru duminica viitoare, la ora 4 după-amiază, unde vom avea o dezbatere. Subiectul meu va fi: «Ateismul împotriva creştinismului*. Eu voi plăti toate cheltuielile".
Fratele citi cu voce tare cele scrise, apoi răspunse: "Primesc această dezbatere, care mă interesează şi pe mine. Nu pun domnului X decît această condiţie: duminică să aducă la dezbatere două persoane, care să încredinţeze pe cei ce vor fi de faţă că ateismul, tăgăduirea lui Dumne¬zeu, poate să producă o viaţă schimbată şi un caracter nobil. Primul, să fie un bărbat, care altădată a fost hoţ, rob al patimilor, dar care, prin conferinţele domnului X, acum e scăpat de aşa patimi. Să spună cum, auzind slăvindu-se binefacerile ateismului şi respingîndu-se Biblia şi credinţa creştină, inima şi duhul acelui om să fi fost atît de mişcate, încît, ieşind din sala de conferinţe, să-şi fi zis hotărît şi fericit: »De acum sînt ateu, deci nu mai cred în Dumnezeu, nici în Isus Cristos, nici în Biblie«. Şi de atunci o putere necunoscută să-1 fi făcut în stare să urască păcatul pe care-1 iubea. Apoi dreptatea, bunătatea, curăţia să fi devenit pentru el singurul scop al vieţii şi de atunci omul acela să fie o cinste, o podoabă pentru toţi ateii din numărul cărora a ajuns şi el să facă parte.
A doua persoană, să fie o femeie, care înainte a fost o decăzută, stăpînită de cele mai urîte patimi, dar care din clipa cînd a auzit una sau mai multe conferinţe ateiste ale domnului X, prin care s-a ironizat Biblia şi credinţa în Domnul Isus Cristos, iar ateismul a fost ridicat în slăvi, să se fi simţit pătrunsă de o mare şi fericită speranţă. Şi ieşind din sala de conferinţe, femeia aceea să-şi fi zis: »Iată ce-mi trebuia mie ca să scap de lanţurile fărădelegii care mă chinuiau cumplit«. Femeia aceasta să fie acum o ateistă înţeleaptă şi plină de rîvnă, ca urmare a vindecării sufletu¬lui ei, trăind o viaţă curată, plină de bucurie.
Domnule X, dacă îmi promiteţi că veţi aduce aceste două dovezi, eu voi fi acolo duminică şi voi aduce cel puţin 100 de persoane, care au fost schimbate prin Evanghelia pe care dumneavoastră o respingeţi".
Dar, conferenţiarul universitar zîmbi, cu capul plecat şi făcu cu mîna un semn negativ, că nu primeşte condiţia, apoi plecă, în timp ce toţi băteau din palme.
Inconsistenţă în crez
Odată, doi predicatori din Banat erau într-un compartiment de tren cu un ateu, care se lăuda cu ateismul lui. După o vreme, unul din predicatori, ca să-i probeze necredinţa, i-a spus: "Domnule, dacă dumneata nu crezi în Dumnezeu, spune: »Să mă bată Dumnezeu«, iar noi, în calitate de predicatori, sîntem gata să zicem Amin". Necredinciosul s-a uitat lung la ei şi a răspuns: "Doar nu credeţi că sînt chiar aşa de prost". El spunea una cu buzele, dar în suflet purta teama să ceară să fie bătut de Dumnezeu, căci desigur a văzut pe alifia alţii bătuţi de El.