O generatie nesatisfacuta, părasind corabia ce se scufunda

“Dați-mi voie să-mi asum puțin riscul să prorocesc: prevăd că vine o vreme când toți oamenii ai căror ochi au fost deschiși de Duhul Sfânt vor părăsi unul câte unul creștinismul evanghelic lumesc. Casa va rămâne pustie și nu va mai fi între ei niciun om al lui Dumnezeu, în care să locuiască Duhul lui Dumnezeu. Îl aud pe Domnul Isus spunând: ,,Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci și ucizi cu pietre pe cei trimiși la tine! De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi cum își strânge găina puii sub aripi, dar n-ați vrut.” (Matei 23:37) În condiția în care e biserica de azi, omul care îi vede starea lumească e desconsiderat ca fanatic. Dar vine vremea când casa va fi lăsată pustie și nu va mai fi niciun om al lui Dumnezeu între ei.

Aș dori să trăiesc suficient ca să urmăresc evoluția lucrurilor. Aș vrea să trăiesc să văd vremea când bărbații și femeile lui Dumnezeu – sfinți, separați și luminați duhovnicește – vor ieși din biserica evanghelică, formând un grup propriu; când ei vor părăsi corabia ce se scufundă ducându-se la fund în apele lumești serbezi, și vor forma o nouă arcă pentru a ieși din furtună.

Când apare o generație nesatisfăcută de starea actuală de lucruri și are o foame după Dumnezeu ce nu poate fi stâmpărată de ritual și tradiție, ea năvălește atât de neceremonios și plină de pasiune pentru Dumnezeu încât supără pe toți cei ce îi stau în cale, ocolește protocolul religios, spre afrontul fariseilor religioși și cărturarilor ce dețin controlul la vremea respectivă. Liderii religioși îi condamnă și încearcă să-i scoată din “biserică”. Totuși ei sunt Biserica, ei aprind o nouă generație cu o sfântă pasiune pentru Persoana lui Dumnezeu, pasiune ce nu poate fi stinsă.

Când lumea zice: “O, ești îngust!” tu să zici: “Poate că sunt îngust, dar calea este îngustă, calea spre cer nu e lată ca autostrada cu 16 benzi. Știi de ce sunt îngust? Pentru că umblu cu Dumnezeul meu!” Haideți să ieșim dar afară din tabără, chiar dacă în ochii lumii suntem extremiști! Haideți să fim cunoscuți ca și creștini separați pentru Dumnezeu;  și dacă lumea râde, și dacă celelalte biserici râd și zic: “Care e treaba cu voi, creștinilor?” răspunde-le: “Nu sunt atât de sfânt pe cât aș vrea să fiu. Sunt doar un credincios în Cuvântul lui Dumnezeu; și dacă am mers prea departe, te rog să mă ierți, dar prefer să merg prea departe, decât să nu merg destul.”

Dacă nu va fi o trezire din această letargie spirituală, această generație de creștini va cădea cum n-a mai căzut nici o generație dinainte. Mă rog ca noi toți, cei care suntem treji acum, să ne facem datoria prin privilegiul și dreptul dat de har de a fi plini de Duhul Sfânt, ca să ne putem ridica, să putem străluci, să lăsăm ca lumina noastră să lumineze pe cei din lume. E timpul să ne trezim!”

                                                                            A. W. Tozer