O foame după învăţătură

... apoi Dumnezeu prezintă poporului cea de-a cincea componentă a închinării: ESTE IMPOSIBIL SĂ TE ÎNCHINI ÎNAINTEA LUI DUMNEZEU FĂRĂ SĂ CUNOŞTI ADEVĂRUL.

   "Căci buzele preotului trebuie să păzească ştiinţa, şi din gura lui se aşteaptă învăţătură, pentru că el este un sol al Domnului oştirilor".

   Există oare un mandat mai clar şi o activitate mai nobilă ca aceea de a învăţa poporul să-L cunoască pe Dumnezeu aşa încât să I se închine nu doar în duh, ci în adevăr? Închinarea poate avea o forma eronată şi uneori e posibil să facem toţi greşeli de formă. Marele pericol care ne pândeşte nu îl constituie însă atât greşelile de formă, cât coruperea substanţei. Data viitoare, când emoţiile o iau razna, opriţi-vă o clipă şi puneţi-vă întrebarea: este aceasta doar o deformare ceremonială, sau e o distorsionare a însăşi naturii lui Dumnezeu?

   De multe ori neruşinarea şi confuzia preiau controlul, şi forma exterioară devine dominată. Ce neliniştitoare şi derutantă a devenit această tendinţă în creştinism, cu atât mai mult pentru sceptic. Când Dumnezeu a dat instrucţiunile Sale preoţilor, El a avertizat că dacă preotul va avea chiar şi o bătătură la mână, va trebui să renunţe la îndatoririle sale până ce bătătura îi va fi trecut, căci nimic nu va trebui să abată atenţia închinătorului de la actul închinării sale. Ce departe suntem de aceste porunci.

    Scopul închinării nu este gloria oamenilor, ci gloria lui Dumnezeu.

   Învăţătura este sămânţa pusă în inima şi în mintea omului, care va da roadă în viaţa lui, aşa încât aceasta va putea fi adusă ca o jertfă înaintea Domnului.

   Dacă nu există învăţătură, roada vieţii se va strica şi va deveni inutilă!