text Devotionale

NUMELE TĂU ESTE SCRIS ÎN CARTE?

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Nimic întinat… ci numai cei scriși în cartea vieții Mielului.” (Apocalipsa 21:27)

Într-o noapte de aprilie a anului 1912, Titanicul, cel mai mare vapor de pasageri din lume și considerat de mulți „imposibil de scufundat”, a lovit un iceberg și a naufragiat în apele înghețate ale Atlanticului. În urma dezastrului, imaginea din fața biroului White Star Line din Liverpool a fost una de neliniște și durere, întrucât prietenii și rudele celor aflați la bordul vasului au luat cu asalt clădirea. Pe ambele laturi ale intrării principale erau lipite afișe. Pe o parte scria: „SE ȘTIE CĂ AU FOST SALVAȚI” (și urmau liste), iar pe cealaltă: „SE ȘTIE CĂ AU DISPĂRUT” (și urmau liste) Din când în când ieșea un oficial al companiei cu o foaie pe care era trecut numele încă unui pasager. Când ridica hârtia, o tăcere mormântală se lăsa peste mulțimea de oameni, căci cei dragi ai celor dispăruți așteptau să vadă pe ce parte va fi scris numele. În ziua în care a fost răstignit Domnul Isus, Dumnezeu S-a uitat din cer și a scris „SE ȘTIE CĂ A FOST SALVAT” pe cruce. Apoi a început să scrie nume în „Cartea vieții Mielului”… Și mesajul crucii nu s-a schimbat! Nu trebuie să fii cărturar ca să înțelegi lucrul acesta. De fapt, majoritatea celor care vin la Hristos nu cunosc prea multe din Biblie. Tot ce știu este că au nevoie de un Salvator și că Dumnezeu îi iubește. Tot ce-ți trebuie, pentru a primi viața veșnică, este să te pocăiești de păcat și să te încrezi în Domnul Isus. În clipa în care faci asta, Dumnezeu îți scrie numele în „cartea vieții Mielului” și devii membru al familiei Sale, cu loc garantat în ceruri. Lucrul acesta ți se poate întâmpla chiar astăzi, dacă vrei. Mă rog pentru tine, așa să-ți ajute Dumnezeu!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>