Numele Tatălui va fi pe frunțile lor

  „Ei vor vedea fața Lui și Numele Lui va fi pe frunțile lor”. (Apocalipsa 22:4)

   În ce situații obișnuim să ne trecem numele pe lucruri? Cînd cumpărăm o carte, spre exemplu. Este cartea mea și îmi scriu numele pe ea. Sau, cînd primim în dar o Biblie legată în piele, cerem ca numele nostru să fie scris cu litere aurii pe copertă. Aceasta înseamnă că este proprietatea mea. Numele Tatălui este este scris pe frunțile celor care sunt ai Săi. El este Proprietarul nostru. El ne-a răscumpărat cu sîngele Său. Relația de apartenență dintre noi și Dumnezeu este la fel de serioasă, ba chiar mai serioasă decît relația de apartenență dintre doi oameni care se căsătoresc. Cei doi aparțin unul altuia și sunt una.

   Cuvîntul „a aparține” are o puternică rezonanță pentru noi. Dragostea, bucuria, împlinirea decurg din experiența unității. Frustrarea, dezordinea, boala decurg din experiența izolării. Apartenența are la bază o relație personală. Dumnezeu este Tatăl nostru, ceea ce înseamnă că El își arată față de noi iubirea și grija părintească. Creștinul nu își neagă niciodată apartenența. El știe să facă deosebire între lucruri, pentru că este al acestui Dumnezeu minunat.

   Lucrurile le aduc oamenilor multă satisfacție și plăcere. Totuși omul nu a fost creat să iubească lucruri, ci ființe. Lucrurile nu ne pot satisface nevoia de apartenență. Calitatea vieții depinde de calitatea oamenilor cărora le aparținem și care ne aparțin. Oamenii contează.

   Se poate întîmpla să deții multe lucruri de calitate și să fii totuși cel mai singuratic om din biserică sau din societate. Unii dintre cei mai bogați oameni din lume sunt totodată și cei mai singuratici. Nimic nu poate compensa lipsa de apartenență. Există oameni care se simt neiubiți sau nedoriți, care stau retrași, simțindu-se ignorați și înstrăinați de semenii lor. Isus Hristos a venit să schimbe această situație. Biserica nu este o instituție alcătuită din oameni desăvîrșiți, ci un locaș al dragostei, în care oamenii trăiesc unitatea cu Dumnezeu și cu cei din jur. Nu este de niciun folos să-i judecăm și să-i condamnăm pe cei apăsați de păcat și de vinovăție. Acuzarea și respingerea nu au făcut nimănui niciun bine.

   În ultima rugăciune de dinaintea răstignirii, Isus Hristos S-a rugat pentru unitate și pentru apartenență: „Eu în ei, și Tu în Mine -, pentru ca ei să fie în chip desăvîrșit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis și că i-ai iubit cum M-ai iubit e Mine” (Ioan 17:23).