text Devotionale

NUMELE SPUNE TOTUL (4)

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„…Fii pe pace, nu te teme, căci nu vei muri”. (Judecători 6:23)

Un alt nume compus al lui Dumnezeu, Iahve-Shalom: „Domnul păcii”; a fost descoperit de Ghedeon atunci când Dumnezeu l-a însărcinat să conducă poporul Israel împotriva madianiților, răspundere pe care Ghedeon a considerat-o mult peste abilitățile sale: „Cu ce să izbăvesc pe Israel? Iată că familia mea este cea mai săracă din Manase, şi eu sunt cel mai mic din casa tatălui meu.” (Judecători 6:15). Domnul i-a răspuns: „Eu voi fi cu tine, şi vei bate pe Madian… Fii pe pace, nu te teme, căci nu vei muri” (vers. 16 și 23). Aceste cuvinte, ieșite din gura Domnului, l-au marcat așa de tare pe Ghedeon, încât a construit un altar pe care l-a numit „Domnul păcii”. Ghedeon omul plin de teamă L-a crezut pe Dumnezeu înainte ca lupta să înceapă și victoria să fie asigurată. Prin ochii credinței, el a simțit deja pacea și a zidit acel altar închinat lui Iahve-Shalom. Noi presupunem că putem avea pace interioară numai când circumstanțele noastre exterioare ne sunt favorabile. Dar să învățăm și noi, asemenea lui Ghedeon, că pacea lăuntrică nu depinde de schimbarea circumstanțelor exterioare. Depinde de credința ta că Iahve-Shalom este cu tine; lucrul acesta te va face să treci prin luptă având pace lăuntrică. Domnul Isus a zis: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte” (Ioan 14:27). Indiferent cât de înspăimântat te-ai simți în aceste momente, nu uita aceste cuvinte: „V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine… îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” (Ioan 16:33). Datoria ta este să îndrăznești, pentru că Iahve-Shalom este cu tine, și să crezi că Hristos va rezolva circumstanțele în locul tău!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>