text Devotionale

NU TE ÎNDOI DE MÂNTUIREA TA!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Cine are pe Fiul are viața; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viața.” (1 Ioan 5:12)

Ai fi surprins să afli câți oameni au îndoieli cu privire la mântuirea lor; de aceea, te invit să deschidem Cuvântul lui Dumnezeu și să vedem ce ne spune apostolul Ioan cu privire la mântuirea noastră: „Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică şi această viaţă este în Fiul Său. Cine are pe Fiul are viaţa; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viaţa. V-am scris aceste lucruri ca să ştiţi că voi, care credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveţi viaţa veşnică.” (1 Ioan 5:11-13). Dacă te încrezi în Hristos pentru mântuire (și nu în propriile fapte bune), dacă te-ai pocăit de păcatele tale și L-ai mărturisit public pe Domnul Isus ca Mântuitor personal, și-apoi te strădui să trăiești ca El – atunci ești mântuit! Domnul Isus a spus: „Cine crede în Mine are viață veșnică” (Ioan 6:47). Îndoielile apar întotdeauna când te ghidezi după sentimente, și nu după Biblie. Sentimentele tale sunt ca vremea: se tot schimbă… Diavolul va încerca și el să-ți spună că mântuirea este bună pentru alți oameni, dar nu va funcționa pentru tine. Biblia spune că Satan este „un mincinos” (Ioan 8:44). Apostolul Pavel a scris: „ştiu în cine am crezut. Şi sunt încredinţat că El are putere să păzească ce I-am încredinţat până în ziua aceea.” (2 Timotei 1:12). Creștinii din vechime obișnuiau să spună zilnic: „Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru puterea Lui de salvare și de păstrare.” Cred că ne-ar prinde bine și nouă astăzi să rostim aceste cuvinte profunde și adevărate! De ce? Pentru că nu tu îți păstrezi mântuirea, ci Mântuitorul te păstrează pe tine în harul Lui, El Se roagă pentru tine și mijlocește pentru tine. Dar asta nu înseamnă că tu poți să trăiești la fel ca înainte și să nu faci nimic, că a făcut Hristos totul. Nu, viața ta trebuie să reflecte „asemănarea cu Hristos”! Așa că, atunci când credința ta se clatină, oprește-te și roagă-te: „Doamne Isuse, mi-am pus încrederea în Tine. Cuvântul Tău spune că pot fii sigur că am viața veșnică. Eu nu mă simt suficient de bun sau vrednic, dar cred că Tu ești vrednic. Așadar, îmi pun încrederea în Tine, aleg să cred Cuvântul Tău și îmi resping îndoielile. Amin!” Deci, bazează-te pe Cuvântul lui Dumnezeu și nu te îndoi de mântuirea ta!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>