NU LOCUI ÎN CASA DUȘMĂNIEI!

„Orice amărăciune… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31)

În anul 1882, un om de afaceri din New York, pe nume Joseph Richardson, avea o fâșie îngustă de teren pe strada Lexington Avenue. Avea 1,5 m. lățime și 30 m. lungime. Un alt om de afaceri, Hyman N. Sarner, avea o parcelă de mărime normală situată lângă cea îngustă a lui Richardson. Dorea să construiască apartamente cu vederea la stradă, așa că i-a oferit lui Richardson o mie de dolari pentru fâșia lui subțire de teren. Richardson s-a simțit profund ofensat de oferta modestă și a cerut cinci mii de dolari. Sarner a refuzat și Richardson l-a făcut avar și i-a trântit ușa în nas. Sarner a presupus că acel teren va rămâne liber și i-a spus arhitectului să proiecteze clădirea cu ferestrele spre terenul lui Richardson. Dar când Richardson a văzut clădirea finalizată, s-a hotărât să blocheze vederea; nimeni nu va putea să se bucure de o vedere liberă spre terenul său! Așa că Richardson al nostru, la șaptezeci și cinci de ani, a construit un bloc de apartamente pe terenul său cu lățimea de 1,5 m., lungimea de 30 m. și înălțimea de 4 etaje. La finalizare, el și cu soția sa s-au mutat acolo. Numai câte o persoană pe rând putea să urce scările sau să treacă prin hol. Masa pe care mâncau avea o lățime de 45 cm. Un reporter de la un ziar, puțin mai dolofan a rămas blocat în casa scărilor și după ce doi locatari au încercat fără succes să-l împingă pentru a-l debloca, reporterul a reușit să iasă numai după ce s-a dezbrăcat în lenjerie. Clădirea a fost poreclită „casa dușmăniei.” Richardson și soția sa și-au petrecut ultimii paisprezece ani din viață acolo. În 1915, clădirea a fost dărâmată. Morala: amărăciunea zidește o casă a singurătății, în care este loc numai pentru o persoană! Viața locatarilor săi se reduce la un singur scop: să facă pe cineva nefericit! Și reușesc: pe ei înșiși! Deci „orice amărăciune să piară din mijlocul vostru!”