text Devotionale

NU ÎNTRISTA DUHUL SFÂNT

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Cuvantul lui Dumnezeu pentru astazi
"Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al Iui Dumnezeu..." Efeseni, 4:0
Cuvântul "a întrista" din versetul de mai sus vine din cuvântul grecesc "lupete", care descrie durerea dintre două persoane care se iubesc profund. Descrie durerea unui soţ sau a unei soţii care descoperă că partenerul de căsătorie a fost necredincios.
Relaţia cu Duhul Sfânt este foarte importantă! Dacă nu crezi, încearcă să trăieşti o zi fără El. La fel cum cineva îndrăgostit se gândeşte şi tânjeşte constant să stea în prezenţa persoanei iubite, Duhul Sfânt ne mângâie, pe_protejează, ne îndrumă, ne întăreşte, doreşte să'fie aproape de noi şi doreşte să ni se reveleze, însă când acţionăm ca nişte fii ai lumii, vorbim şi răspundem ca nişte oameni lumeşti, îl facem pe Duhul Sfânt să experimenteze durerea trădării.
Trebuie să înţelegem cât de preţioasă este prezenţa Duhului în viaţa noastră şi trebuie să-l onorăm, asigurându-ne că trăim integru şi devotat, în cazul în care comportamentul nostru a fost greşit, ar trebui să ne mărturisim păcatele şi să primim iertarea prin sângele lui Isus, astfel încât să ne putem bucura de părtăşie. Aşa că, înainte de a te arunca în iureşul unei noi zile, opreşte-te şi roagă-te: "Duhuie Sfânt, există ceva în viaţa mea, care-ţi cauzează durere? Dacă este aşa, arată-mi unde greşesc, pentru a rezolva problema, lartă-mă căci am permis atitudinilor şi acţi¬unilor mele să te dezonoreze, începând de azi, doresc să trăiesc fiecare clipă cu dorinţa de a te bucura şi de a nu-ţi mai produce niciodată durere. Amin.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>