text Devotionale

NU FI NEHOTĂRÂT!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Este un om nehotărât şi nestatornic în toate căile sale.” (Iacov 1:7-8)

Cine Îl iubești pe Dumnezeu cu adevărat, și este copilul Său răscumpărat, nu poate fi duplicitar! Deci, nu poate fi nehotărât și inconsecvent. Așadar, n-ar trebui să mai poți să gândești în două moduri diferite în același timp. De exemplu, venim la biserică ca să obținem „înțelepciunea care vine de sus” (Iacov 3:17), apoi când plecăm de la biserică urmărim și manifestăm „înțelepciunea firească” – și chiar încercăm să le combinăm! Nu așa funcționează lucrurile în Împărăția lui Dumnezeu! Nu poți amesteca benzină fără plumb cu motorină. În momentul în care o faci, ai anulat benzina fără plumb din cauza motorinei – faptul că arată ca un combustibil nu înseamnă că te va ajuta. Ce fel de creștini suntem, dacă mergem la biserică duminica pentru a ne „adânci privirea” în Cuvântul lui Dumnezeu, iar luni mergem la muncă sau la școală și ne comportăm ca niște „ascultători uituci”?! Și-apoi ne întrebăm de ce nu ne-ascultă Dumnezeu, când ne rugăm? Să ilustrăm acest lucru astfel: la radio avem diverse frecvențe – AM și FM… Ele sunt diferite, și separate. Când vrei să asculți radioul, acasă sau în mașină, trebuie să setezi ce frecvență dorești; nu poți asculta și AM și FM în același timp, chiar dacă la aparat ai ambele opțiuni. Ai înțeles ideea? Biblia spune: „Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată. Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc, pentru că cine se îndoieşte seamănă cu valul mării, tulburat şi împins de vânt încoace şi încolo. Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul, căci este un om nehotărât şi nestatornic în toate căile sale.” (Iacov 1:5-8) Deci, Dumnezeu răspunde la o credință statornică și focalizată pe Cuvântul Său… care astăzi îți spune clar: nu fi nehotărât!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>