text Devotionale

Noi în Hristos (8)

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Maria Nechita

Noi în Hristos (8)

Hristos în noi și noi în Hristos! Acesta este domeniul în care fii de Dumnezeu au fost așezați, când Duhul Domnului i-a născut din nou, „în Hristos și Hristos în ei”. Acesta este locul care Domnul Isus la Cruce l-a pregătit pentru noi. În acest -loc- El domnește, El stăpânește și conduce fiecare activitate a vieții noastre, „Hristos în noi, în una”. Viața unui „fiu” de Dumnezeu „în Hristos”, este asigurată de Duhul Lui, Călăuzitorul, Mângăitorul, Dătătorul și avem totul deplin „în El”.

Efeseni 1:3-13. „Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Care ne-a binecuvântat cu orice fel de binecuvântare spirituală în locurile cerești, în Cristos. În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără vină înaintea Lui, în dragoste. El ne-a hotărât mai dinainte pentru înfiere prin Isus Cristos, după buna plăcere a voii Sale, spre lauda gloriei harului Său, pe care ni l-a dat de bunăvoie în Preaiubitul Lui. În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăția harului Său, pe care l-a răspândit din abundență printre noi prin orice fel de înțelepciune și pricepere. El a binevoit să ne reveleze taina voii Sale, după buna Sa plăcere pe care a arătat-o în Cristos, ca s-o ducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, pentru a-Și uni iarăși într-Unul, în Cristos, toate lucrurile: cele din ceruri și cele de pe pământ. „În El am fost aleși și moștenitori, fiind hotărâți mai dinainte după planul Celui Ce înfăptuiește toate lucrurile după sfatul voii Sale, ca să slujim de laudă gloriei Lui, noi, cei care ne-am pus mai dinainte speranța în Cristos. În El și voi, după ce ați auzit Cuvântul adevărului, Evanghelia mântuirii voastre, și ați crezut în El, ați fost sigilați cu Duhul Sfânt Cel promis.”

Mă copleșește dragostea și bunătatea Domnului în mărinimea Lui, când binevoiește a ne descoperi gloria Lui măreață în și peste viețile noastre, „în Hristos”. Suntem atenți la aceste glorioase lucruri, ca să le mâncăm asimilînd toate cele trebuincioase din dragostea și bunătatea Lui revărsate peste noi, „în Hristos”, pentru creșterea noastră „în El”. De nouă (9) ori expresiile „în Hristos și în El” sunt folosite în versetele de mai sus. Pentru noi fiii de Dumnezeu, totul este „în El, în Hristos”. Totul ce am învățat în religie le socotim ca un gunoi, față de „Hristos în noi și noi în El”, care este nădejdea slavei Lui, manifestată în orice situație a vieții noastre, prin orice lucru prin care mărturisim credința noastră, în jurul și anturajul fiecărui suflet, ca mulți „fii” să fie aduși la slavă și la cunoștința Domnului Isus. „În Hristos și noi în El”, sunt domenii duhovnicești, în care -Viața- Lui este activă și cu folos, pentru ca ce se vede în exterior, să fie totul de la El și nu de la noi, care niciodată nu ajung la slava interioară, în Hristos, ci dau cinste omului puternicul -eu-, care nu are nici o făgăduință, decât că fiul de Dumnezeu se va găsi într-o zi, cu mâinile goale, mântuit ca prin foc.

Binecuvântez toți fii de Dumnezeu credincioși, „în Hristos Isus”, nivelul special pentru Trupul lui Hristos, încă în călătoria lui în lumea asta, dar „în Hristos”, trăind viața cum este în cer, pe pământ. Amin! (Va urma )

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>