text Devotionale

Noi ce spunem, ce vestim?...

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Maria Nechita

Psalm. 19:1-4a.”Cerurile spun slava lui Dumnezeu și întinderea lor vestește lucrarea mâinilor LUI. O zi istorisește alteia acest lucru, o noapte dă de știre alteia despre El. Și aceasta fără vorbe și fără cuvinte, al căror sunet să fie auzit; dar răsunetul lor străbate tot pământul și glasul lor merge până la marginile lumii.”

Ooo, cât de nepătrunse sunt aceste lucruri și totuși le pătrundem cu înțelepciunea Ta Dumnezeule! Priceperea Ta ne face conștienți de măreția acestor descoperiri pe care le înțelegem în inima noastră, chiar dacă nu sunt multe vorbe și cuvinte, totuși bucuria slavei Tale o simțim în noi. Omul nostru cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu este plin de această SLAVĂ a Lui, pentru că este în locurile cerești cu Hristos, ascuns în Dumnezeu. Dacă suntem conștienți de identitatea noastră în Hristos, viața din cer o trăim aici pe pământ biruitori asupra diavolului, păcatului, bolilor și dependențelor, iar SLAVA lui Dumnezeu spune fără cuvinte cine suntem, cum suntem și cui aparținem, iar umblarea noastră în lume, este dovada lucrării LUI în noi, dovada nașterii noastre din Duhul LUI, dovada că aparținem Împărăției cerurilor, dovada că ISUS HRISTOS este Cel ce ne-a adus în familia Tatălui nostru. Fiecare zi din viața noastră istorisește alteia că fiii de Dumnezeu, care nu sunt DIN lumea acesta, dar încă mai trăiesc ÎN ea, nu trăiesc ei, ci Hristos trăiește în ei și viața care ei o trăiesc astăzi, o vor trăi și mâine, în credința Fiului lui Dumnezeu. Chiar și nopțile fiilor pline de pace, bucurie și odihnă în Hristos, vestesc acest lucru, altei nopți, fiindcă CĂLĂUZITORUL este prezent și ziua și noaptea în viața lor, aducând SLAVĂ lui Dumnezeu. Chiar fără cuvinte, Duhul Sfânt face să răsune CREDINȚA lui Isus, din viețile fiilor, până la marginile pământului, fără ca omul să o poată opri. Glasul lor merge până la capătul lumii, iar SLAVA lui Dumnezeu este de necuprins, de neoprit. Mulți au încercat să oprească această SLAVĂ și să nimicească fiii de Dumnezeu, prin moarte, însă după moartea unora, alți fiii se adăugau, se multiplicau. SLAVA lui Dumnezeu nu a fost, nu este și nu va fi oprită niciodată, de peste fiii LUI, peste care El a turnat-o printr-o dragoste extravagantă și de neoprit. Sângele lui Isus acoperă fiii, prin orice ar fi să treacă, iar în ei Domnul a pus o conștiință care vorbește mereu, mereu și-i ține treji, îi povățuieșe pentru că este luminată de Duhul Sfânt și nimeni și nimic nu poate stige această SLAVĂ de pe fața lor, care vorbește și ziua și noaptea și pe drum la plecare și pe drum la întoarcere. Vorbește prin cuvinte auzite, vorbește prin cuvinte neauzite, dar răsunetul lor răsună pe tot pământul și lumea aude și vede SLAVA lui Dumnezeu, ca fiecare om de pe pământ să fie făcut conștient de SLAVA lui Dumnezeu, arătată în Fiul. Mulți atacă fiii cu: ”ce va fi cu cei ce nu au auzit, nu aud Evanghelia ”?”cum vor fi judecați?”. Romani 1:19 zice: ”Fiindcă ce se poate cunoaște despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu.” Putem înțelege că în fiecare om născut pe pământ, Dumnezeu a pus acestă CUNOAȘTERE, din care ar putea să-L recunoască, ca Dumnezeu și să-I dea SLAVĂ. Mai mult, oricine poate să întrebe cerul, soarele, stelele și întreaga natură și să asculte cine este Creatorul lor. Ele vorbesc toate despre Dumnezeu, fără cuvinte, fără vorbe dar răsunetul lor se aude, până în inima omului care vrea să-L cunoască pe Creatorul lui, chiar până la marginile pământului. Dar, pot fiii de Dumnezeu să nu poarte această SLAVĂ? Pot, dacă mintea lor este neînnoită, nealimentată, nehrănită cu Cuvântul Domnului. În acest fel pot să aducă slavă lumii, slavă celui rău sau slavă firii lor, nerăstignită. Doamne, vrem să fim vii în Hristos și să trăim biruitori, aducând SLAVĂ Numelui Tău. Amin!


Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>