Ni s-a dat... tot ce ne trebuia

"Ni s-a dat mare cinste; si la plecarea noastra cu corabia, ne-au dat ce ne trebuia pentru drum" (Fapte 28:10).

In ce mare varietate de locuri si de circumstante il gasim pe apostolul Pavel! El a fost o planeta, nu o stea fixa. Aici il gasim pe Pavel pe insula pe care, este probabil ca niciodata nu fusese inainte de aceasta si nici nu ar fi venit daca nu ar fi fost aruncati pe ea de furtuna. Totusi se pare ca Dumnezeu are de lucru pentru Pavel si aici. Chiar si vanturile furtunoase si potrivnice implinesc sfatul lui Dumnezeu. Acest vant rau a suflat spre binele celor din Malta, pentru ca i-a dat lui Pavel nu numai companie pentru 3 luni dar si oportunitate ca sa le marturiseasca Evanghelia.

Locuitorii insulei le-au facut o primire cu o bunavointa neobisnuita, pentru niste barbari. Cand au vazut ca Pavel nu a murit dupa ce a fost muscat de naparca, si-au schimbat parerea despre el si credeau ca este un zeu. Pavel s-a simtit indatorat locuitorilor Maltei pentru adapostul si proviziile de mancare puse la dispozitia lor si asa cum spune Iacov "cei ce sunt primitori de oaspeti, au gazduit fara sa stie, pe ingeri".

Dumnezeu nu va intarzia sa rasplateasca acelora care au aratat bunavointa oamenilor Lui in nenorocire. Noi avem motiv sa credem ca aceste vindecari au predicat Evanghelia acestor oameni si fiind astfel confirmata si recomandata de ea, a fost apoi imbratisata de ei. Si daca asa este cazul, niciodata nu au fost oamenii de pe un naufragiu in mai mare castig decat au fost acesti maltezi. Chiar si acesti barbari au rasplatit cu recunostinta amabilitatea lui Pavel fata de ei pentru predicarea lui Hristos. Ei s-au purtat omeneste cu el si la plecare i-au onorat cu tot ce le trebuia pentru drum ca sa ajunga cu bine la destinatia lor. Maltezii le-au aratat tot respectul posibil. Barbarii s-au simtit onorati de Dumnezeu si pe drept si ei s-au simtit obligati sa-si onoreze musafirii lor, crezand ca nimic nu este prea mult, ca sa-si poata arata stima lor fata de ei.

Slujitorii credinciosi sunt vrednici de o indoita cinste, in special, cand au succes in munca lor. Cand ne-am despartit, "ne-au dat tot ce ne trebuia". Pavel nu a putut lucra cu mainile lui aici, dar a acceptat bunavointa oamenilor din Malta, nu ca si plata pentru vindecarile facute, ci ca si o necesitate pentru nevoile lui si a celor cu el. Si secerand bunurile lui spirituale, ei au dat in schimb ceva din ceea ce ei aveau: "Daca am semanat printre voi bunurile duhovnicesti, mare lucru este daca vom secera bunurile voastre vremelnice" (1Cor.9:11).

Cum ne aratam noi respectul si stima fata de invatatorii nostri spirituali?