Nepăsarea față de religie

  Dar ei, fără să le pese de poftirea lui, au plecat unul la holda lui şi altul la negustoria lui. (Matei 22:5)

   În parabola nunţii fiului de împărat, Domnul Hristos ne cheamă la ospăţul nunţii Sale pentru a avea părtășie cu El. Isus vorbește aici mai cu seamă despre evrei și despre atitudinea lor faţă de invitaţia de a avea comuniune cu Tatăl și cu Fiul Său. Evreii L-au tratat pe Isus cu indiferenţă și au refuzat să-L primească. Atunci Împăratul a poruncit ca invitaţia să fie oferită tuturor celor care stăteau la răspântiile drumurilor.

   Mai multe suflete pier din cauza neglijării și a indiferenţei faţă de Dumnezeu, decât din cauza răzvrătirii făţișe faţă de El. Mulţumirea de sine ne adoarme conștiinţa și ne diminuează treptat dorinţa de a progresa spiritual. Ajungem atunci să lâncezim și să nu ne mai pese de îndemnurile venite din partea Duhului Sfânt.

   Un mod de manifestare a spiritului vremii noastre este luarea în derâdere a religiei. Sporturile ne captivează, afacerile ne acaparează, plăcerile ne fascinează. În schimb, mântuirea oamenilor ni se pare atât de lipsită de importanţă! Indiferenţa aruncă invitaţia lui Hristos la coșul de gunoi. Indiferenţa Îl refuză. Nu există păcat mai mare decât acela de a reduce lucrarea de mântuire la o chestiune de preferinţă personală.

   Biblia și viaţa Domnului Hristos stau în contrast cu acest stil de viaţă comod și frivol, cu această goană după himere. Creștinii au o atitudine serioasă faţă de viaţă, faţă de lucrurile care contează cu adevărat, faţă de relaţia cu Dumnezeu. Acţiunile și faptele noastre sunt adevăratul indicator al dorinţei noastre de a ne implica.

   Dacă Domnul S-ar fi mulţumit cu simpla rostire a Numelui Său, majoritatea ascultătorilor Săi s-ar fi întors la casele lor plini de entuziasm și împăcaţi cu ei înșiși. Dar El cunoștea firea omului. Ştia că oamenii religioși pot fi oameni ai vor- belor, dar nu neapărat și oameni ai faptelor.

   Pe calea credinţei nu ne va fi de folos nimic din ceea ce nu ne-am însușit personal cu adevărat, nimic din ceea ce nu ne-am dorit cu tot sufletul, cu toată ardoarea, indiferent de ceea ce au ales să facă alţii