Neînțeleasa parabolă (1)

Parabolele rostite de Iisus sunt pline de înțelepciune, citindu-le descoperim care sunt gândurile lui Dumnezeu privitoare la noi. Dar mai mult de atât, aceste parabole ne descoperă, cum este Dumnezeu. Iar această descoperire a caracterului lui Dumnezeu prin intermediul parabolelor, ne uimește și pune pe gânduri, pentru că chipul lui Dumnezeu ce se desprinde din parabole este atât de diferit de ceea ce noi am crezut despre El. Dar mai ales modul cum Dumnezeu tratează ființele umane este într-un contrast evident cu cel al unor oameni religioși de ai trata pe cei de la periferia societății, sau ne lovește în ideile noastre preconcepute despre cum trebuie să ne comportăm cu cei din lumea celor de jos.

Parabolele lui Iisus pun pe gânduri mințile cele mai strălucite și de asemenea oferă lecții spirituale celor mai umili. Dacă le studiem cu respect și venerație descoperim profunzimi nebănuite ale Planului de Mântuire. Pur și simplu atunci când aceste profunzimi încep să se deschidă în fața minții noastre rămânem uimiți de adâncimea acestor parabole ce la o privire fugară peste ele ar putea da impresia că sunt niște povestiri simple. Ele cuprind adevăruri vaste ce ne angrenează toate forțele intelectuale și spirituale atunci când ne străduim să înțelegem lecțiile ce le conțin.

Dealungul anilor, la diferite intervale de timp, în mod special m-am aplecat asupra unei parabole ce mie mi s-a părut una dintre cele mai interesante. Am observat că de fiecare dată ce studiam această parabolă plecam îmbogățit spiritual și pe deplin conștient că nu am captat tot adevărul cuprins acolo. Ba mai mult de atât, unele lucruri pe care eu credeam că mi le transmitea parabola a trebuit să le abandonez la o aprofundare mai temeinică a textului biblic, dându-mi seama că înțelesesem greșit unele aspecte ale parabolei. În realitate mi-am dat seama că de fapt încă mai aveam nevoie să înțeleg mai bine adevărurile acelei parabole, care l-a timpul când a fost spusă pentru prima dată, ucenicii nu au înțeles-o și au cerut explicații în particular de la Iisus, și de asemenea mulțimile ce au ascultat-o nu au reușit să capteze adevărurile cuprinse în ea. De câte ori explorez această parabolă, realizez faptul că cu Iisus ce este de neînțeles devine lămurit, însă am nevoie să nu mă grăbesc eu să trag concluzii ci să mă las învățat de Duhul Sfânt, și chiar dacă uneori îmi vine greu să renunț la ideile mele preconcepute trebuie să o fac pentru a mă putea bucura de contemplarea adevărului în toată gloria lui.

În Evanghelia după Matei 13: 24-30 ne este relatată această parabolă: ,,Iisus le-a pus înainte o altă pildă, și le-a zis : ,,Împărăția cerurilor se aseamănă cu un om care a semănat o sămânță bună în țarina lui. Dar, pe când dormeau oamenii, a venit vrăjmașul lui, a semănat neghină între grâu, și a plecat. Când au răsărit firele de grâu și au făcut rod, a ieșit la iveală și neghina. Robii stăpânului casei au venit, și i-au zis: ,,Doamne, n-ai semănat sămânță bună în țarina ta? De unde are dar neghină?” El le-a răspuns: ,,Un vrăjmaș a făcut lucrul acesta.” Și robii i-au zis: ,,Vrei dar să mergem s-o smulgem?” ,,Nu”, le-a zis el, ,, ca nu cumva, smulgând neghina, să smulgeți și grâul împreună cu ea. Lăsați-le să crească amândouă împreună până la seceriș; și, la vremea secerișului, voi spune secerătorilor: ,,Smulgeți întâi neghina, și legați-o în snopi, ca s-o ardem, iar grâul strângeți-l în grânarul meu.”

De la bun început această parabolă naște câteva întrebări și anume: Cum este posibil ca un Dumnezeu Atotputernic să lase binele și răul să coexite împreună? De ce nu distruge El răul? De ce după ce seamănă sămânță bună, nu îL oprește pe Satana să semene neghină în ogorul unde a fost semănat grâul? Cel ce seamănă sămânța cea bună este Iisus Hristos. Țarina este inima omului, parabola ne transmite adevărul că lumea noastră este un imens câmp de bătaie între lumină și întuneric. De altfel Iisus într-o altă ocazie a spus că împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul nostru. El s-a referit la minunata împărăție a harului ce pătrunde în inimile oamenilor prin intermediul Evangheliei.

Însă marea dramă este că în aceeași inimă unde cad semințele Evangheliei și Cel rău își aruncă și el sămânța. Iar în ogorul inimii pot crește și grâu și neghină. Această parabolă ne transmite adevărul că noi toți suntem un conglomerat de bine și rău cu o diferență că unii tindem spre bine, iar alții dintre noi ne complacem în înfăptuirea răului. Vestea bună a parabolei este că cu toții ne aflăm în împărăția harului, fie că lăsăm ca semințele acestei împărății să aducă rod, sau le înăbușim să nu rodească în inimile noastre frumoasele roade ale mântuirii. Supuși fiind legilor eredității care au cuprins natura umană, și degenerați din punct de vedere moral, dacă nu ar fi imensitatea harului, nu am fi decât un prielnic teren pentru ca semințele aruncate de Diavol să rodească cu putere în noi.

Însă harul face diferența, pentru că dacă conlucrăm cu Divinitatea, atunci și doar atunci fascinanta împărăție a harului se instaurează în noi. Și așa cum spunea un scriitor, păcatul atunci numai este oaspetele de seamă din inima și viața noastră, ci un intrus cu care harul se luptă pentru al învinge și alunga. Iar oaspetele de seamă este harul ce ne aduce iertare și restaurare din punct de vedere spiritual. Parabola grâului și a neghinei ne învață toate aceste lucruri și mai ales ridică o mare întrebare ce a stârnit mereu dezbateri furtunoase și anume: Cine sunt oamenii cuprinși în categoria grâului, și cine sunt acei oameni pe care parabola îi cataloghează ca neghină? Sau putem numi la ora actuală o categorie de oameni ce sunt fiii Celui rău și o altă categorie ce sunt fii ai împărăției slavei?

Dar pentru a ajunge să găsim răspunsul la această întrebare să urmărim puțin narațiunea acestei parabole. Ni se povestește de un ogor, de Stăpânul ogorului ce seamănă, sămânța cea bună, și de un vrăjmaș ce vine și el pe furiș noaptea și își aruncă sămânța sa pentru a împiedica o recoltă îmbelșugată. Mai mult de atât în aceeași Evanghelie după Matei la cererea ucenicilor, Iisus explicând această parabolă ne deschide și mai mult panorama învățăturilor cuprinse în acest text biblic. Citind această narațiune biblică eu înțeleg că harul lui Hristos modelează în om chipul divin, iar pe de altă parte prin toate mașinațiile lui diabolice Diavolul încearcă să stagneze și să împiedice această uimitoare lucrare a harului. Inima omului este terenul pe care se dă această teribilă bătălie cu consecințe veșnice.

(Sfârșitul primei părți)