Natura lui Dumnezeu. Cea care uită...

    Cât este de departe răsăritul de apus, atât de mult depărtează El fărădelegile noastre de la noi. (Psalmii 103:12)

    Recent, Îi mulțumeam Tatălui pentru mila Sa. Și începusem să fac o listă cu păcatele pe care mi le-a iertat. „Mai ții minte când am...” Dar m-am oprit. Ceva nu era în regulă. Nu se potrivea. Își mai amintește El?

    După care mi-am amintit eu. Mi-am amintit cuvintele Lui din Evrei 8:12: „nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele și fărădelegile lor.” Wow!

    Dumnezeu nu doar iartă, ci și uită. El șterge tabla. Distruge dovezile. Arde microfilmul. Șterge computerul. El nu-și mai amintește!

    Nu, el nu își mai amintește, dar eu da, tu la fel. Acea minciună înfiorătoare. Clipa în care ai explodat de mânie. Întâlnirea aceea. Gelozia aceea. Obiceiul acela. Duhuri dușmănoase care te întreabă, în mod viclean, „Ești tu cu adevărat iertat?”

    Crezi că Dumnezeu te tachina când a spus: „nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele tale”? Bineînțeles că nu! Tu și cu mine avem nevoie să ne amintim, din când în când, de natura lui Dumnezeu. Cea care uită...

    Fragment extras din Lucado Inspirational Reader.