text Devotionale

NĂSCUT PENTRU A CREDE (2)

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Creşteţi-i în mustrarea şi învăţătura Domnului.” (Efeseni 6:4)

Rolul de părinte nu se termină când copilul tău devine adolescent. Adolescenții sunt doar mai mobili, petrec mai puțin timp cu tine și sunt mai independenți. În această etapă a vieții, ei apreciază și imită colegii… care sunt la fel de imaturi ca ei! Și chiar dacă ai pus bazele morale și spirituale, în primii lor ani de viață, se vor întâmpla lucruri care te vor face să te întrebi: „Ce s-a întâmplat? Unde am greșit?” Răspuns: „Este adolescența!” Este creierul adolescentului; așa este cablat. Lobii frontali – responsabili de dezvoltarea morală, reactivitatea emoțională, controlul impulsurilor și luarea deciziilor – nu sunt încă complet dezvoltați. Lobii frontali nu își vor termina creșterea înainte de vârsta de 20 de ani, iar uneori chiar mai târziu. Dar ce s-a întâmplat cu toate acele povestiri biblice și cu eforturile tale de a le insufla convingeri divine? Totul este acolo, uitat temporar în acei lobi în dezvoltare! Ei nu sunt răi sau ignoranți, deși uneori par să acționeze astfel. Nu ți-au abandonat învățăturile. Sistemele de convingeri pe care i-ai ajutat să le construiască mai devreme nu au fost șterse – au fost transferate într-un „fișier în așteptare” până când vor sosi noile celule ale creierului care le restabilesc sănătatea. Și vor sosi! Misiunea ta este să eviți panica, să te rogi și să-I permiți lui Dumnezeu să lucreze asupra lor, să-i iubești necondiționat și să fii ancora lor. Rămâi tare și trăiește după principiile tale. Demonstrează empatie, dar învață-i totodată că deciziile lor îi afectează și pe ceilalți membri ai familiei. Ajută-i să învețe autocontrolul, și lasă-i să confrunte consecințele! Fii răbdător, susține-i și nu renunța niciodată la ei. Ai sădit în ei sămânța Cuvântului lui Dumnezeu și (cf. Galateni 6:9) „la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală”!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>