Născut din Dumnezeu

    Răspuns-a Iisus și i-a zis: Adevărat, adevărat zic ție: De nu se va naște cineva de Sus, nu va putea să vadă Împărăția lui Dumnezeu. (Ioan 3:3)

    Am auzit de multe ori vorbindu-se de „nașterea din nou”, mai ales în rândul fraților creștini din cultele protestante. Ortodocșii nu prea abordează subiectul. Sincer, nu știu de ce, pentru că și noi credem într-o schimbare necesară omului pentru mântuire. Cred că e vremea să ne oprim puțin asupra acestei teme care, cred eu, nu a oferit răspuns la toate întrebările.
    Mântuitorul ne spune, în Ioan 3:3, prin ce trebuie să trecem ca să putem trăi veșnic împreună cu El: De nu se va naște cineva de Sus, nu va putea să vadă Împărăția lui Dumnezeu. Așadar, e nevoie de o nouă naștere. Dar nu una normală, ci una din Duh (Ioan 3:8). Cu alte cuvinte, trebuie să fim înnoiți spiritual.
    În timp ce mulți predicatori (preoți, pastori, evangheliști) vorbesc despre nevoia nașterii din Duhul, puțini avertizează creștinii despre cum poate fi această experiență, motiv pentru care o bună parte din cei ce o trăiesc nici măcar nu își dau seama de ocazia minunată pe care Dumnezeu le-o oferă pentru a deveni făpturi noi (2 Corinteni 5:17).
    Așa cum a făcut-o de nenumărate ori, de-a lungul istoriei (întreaga Biblie confirmă), Domnul a explicat adevăruri fundamentale profunde prin acțiuni directe, vizibile în lumea materială. Nașterea din nou (sau de Sus) nu face excepție. Să aruncăm o privire asupra apariției unui bebeluș.
    În primul rând, un copil este creat din dragostea unor persoane, bărbat și femeie, după Chipul lui Dumnezeu (Geneza 1:27). Apoi, urmează formarea lentă, dar continuă, de care se ocupă Cel ce dă viață (Psalmii 138:13), iar la momentul hotărât, mica făptură intră într-o lume nouă, sau mai bine zis iese într-o altă lume.
    Tot la fel se întâmplă și cu o persoană care se naște din nou, prin harul și mila Domnului Iisus Hristos. La început este Iubirea, căci prin Ea am fost creați și pentru Ea (Coloseni 1:16). Dumnezeu ne-a hotărât trecerea de la neființă la ființă, încă dinainte de a crea lumea cu tot ce ne oferă ea azi (Efeseni 1:4). Apoi, creștem treptat, fără să fim conștienți de asta.
    Psalmul 138:15 ne spune că dezvoltarea se întâmplă în ascuns. Așa se explică de ce nu suntem conștienți de anumite calități pe care le aveam cu mult timp înainte să le descoperim și de ce unele lucruri nu au sens într-un anumit moment al vieții. Dumnezeu știe de ce, iar răspunsurile și descoperirile vin și ele tot la timpul hotărât (Romani 5:6). Nimic nu e întâmplător. Fiecare situație din viață, oricât de lipsită de sens, de dificilă, de nedreaptă, de contrară voii sau așteptărilor noastre are același scop: să ne ajute să creștem (Efeseni 2:21).
    Nu tot ce înghite mama, pentru a-și hrăni copilul din burtă, este bun la gust, dar îi aduce micuțului sănătate. Tot așa, nu toate împrejurările vieții noastre sunt plăcute. Unele pot fi de-a dreptul descurajatoare și revoltătoare (Iov 30:26), însă, după cum spus, ele au un rost și sunt doar spre zidirea noastră (Ieremia 24:6).
    În ultimă instanță, când Domnul știe că omul are tot ce-i trebuie pentru a păși într-o nouă lume, are loc nașterea: ieșirea din lumea veche (burta mamei - omul firesc) și intrarea în lumea nouă, necunoscută (lumea - omul nou în Hristos).
    Trecerea de la fostul mediu de viață la cel nou este traumatizantă, atât pentru un bebeluș cât și pentru un creștin. Bebelușul se trezește expulzat fără voia lui dintr-o lume unde îi era cald, avea zona lui de confort cu tot ce îi trebuia, într-un mediu rece, plin de lucruri noi și persoane necunoscute și mari. Creștinul se trezește și el într-o situație similară: trebuie să renunțe (câteodată chiar fără voia lui!) la obiceiurile, plăcerile, metehnele, visele legate de viața în care a trăit până la un moment dat, pentru a îmbrățișa o lume rece (fosta lui lume îi devine ostilă, din cauza credinței manifestate), plină de noi semnificații (vede lumea altfel acum), de necunoscut în umblarea cu Dumnezeu (nu are răspuns la toate întrebările) și în care se poate baza total doar pe câteva lucruri (Biserica, Sfânta Scriptură) și Persoane (Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt) mari.
    Unele nașteri sunt ușoare, altele grele. Nașterea de Sus nu face distincție, nici în acest caz. Așa cum unii copii se nasc „la timp”, iar alții „prematur”, tot așa unii creștini se nasc din Duh mai devreme decât alții. E bine să nu cedăm tentației de a ne judeca frații care încă nu au ajuns la acel moment decisiv pentru mântuire, căci doar Dumnezeu știe timpul întoarcerii omului la El și numai El poate judeca cu dreptate (Psalmii 74:2).
    Să ne iubim unii pe alții, spune Sfântul Apostol Ioan, căci oricine iubește este născut din Dumnezeu și cunoaște pe Dumnezeu (1 Ioan 4:7). Dacă ne iubim ca frații (indiferent că suntem ortodocși, catolici, protestanți), vor cunoaște toți că suntem ucenicii lui Hristos (Ioan 13:35).