N-au indraznit sa se impotriveasca

"Indata dupa aceea, Isus a silit pe ucenicii Sai sa intre in corabie si sa treaca inaintea Lui de partea cealalta, pana va da drumul noroadelor." (Matei 14,22)

Minunea la care tocmai fusesera martori a produs o profunda impresie asupra oamenilor. Nu hranise Dumnezeu Israelul cu mana in pustie? Si nu proorocise Moise ca, in viitor, un profet avea sa faca la fel? Dupa o asemenea zi, sporise credinta poporului ca "Acesta este Cel care va face din Iudea un paradis pamantesc, o tara in care sa curga lapte si miere. El poate sa implineasca orice dorinta. El poate sa sfarame puterea romanilor atat de detestati. El poate sa elibereze pe Iuda si Ierusalimul. El poate sa vindece pe soldatii raniti in lupta. El poate sa asigure hrana pentru osti intregi. El poate sa cucereasca neamuri si sa dea lui Israel stapanirea mult asteptata.
Cum Isus nu avea de gand sa Se incoroneze singur rege peste Israel, aveau sa faca ei lucrul acesta in locul Lui. Ucenicii credeau ca doar modestia Il oprea pe Domnul Hristos sa accepte aceasta onoare. Tronul lui David era de drept al Sau. Iuda a fost primul care avea sa foloseasca entuziasmul declansat de minunea inmultirii painilor. El a fost acela care a pus la cale planul de a lua cu forta pe Domnul Isus si a-L face imparat. Nazuintele lui erau foarte inalte, dar dezamagirea i-a fost amara. Daca vreunul dintre ei ar fi actionat conform acestui plan intocmit in graba, rezultatul ar fi fost violenta si o rascoala impotriva romanilor. Aceasta ar fi pus imediat capat lucrarii lui Isus. Mai ramasese doar un an pentru a propovadui vestea mantuirii. A fost nevoie de o actiune prompta si hotarata din partea lui Isus pentru a stavili sentimentele populare si pentru a-i linisti pe proprii ucenici. Isus le-a poruncit categoric ucenicilor sa se intoarca pe corabie si sa ridice imediat ancora. Desi fara nici o tragere de inima, acestia au ascultat.
Apoi, Isus a poruncit multimii sa se imprastie si sa mearga acasa. Gesturile Lui sunt atat de hotarate, incat nimeni nu indrazneste sa se impotriveasca. Cuvintele de lauda si de proslavire li s-au oprit pe buze. Chiar in momentul in care se pregateau sa-L proclame imparat, pasii li se opresc si bucuria si nerabdarea le dispar de pe fata... Atitudinea imparateasca a lui Isus si cele cateva cuvinte linistite ale poruncii opresc tumultul si le impiedica planurile. Ei recunosc in El o putere mai presus de autoritatea pamanteasca si, fara sa mai intrebe nimic, se supun. Ramas in cele din urma singur, Isus urca pe munte pentru a-L cauta pe Tatal Sau in rugaciune. El era mahnit pentru ca viziunea ucenicilor Sai, se limita doar la puterea si la onoarea acestei lumi.