N-am avut camasa...

Este aproape imposibil pentru credinciosii creștini din Apus să accepte lauda și aprecierile aduse de Domnul Isus văduvei aceleia care a pus în visteria templului doi banuți,  dar prin aceasta a dăruit din sărăcia ei tot ce avea ca să trăiască (Luca 21:4). Pentru a vedea acest spirit exemplificat și intrupat s-ar putea să fie nevoie să plecam din locul unde stăm, să parasim patria și locul de comfort în care ne-am obișnuit, și să observăm sărăcia altora, și dragostea lor pentru Domnul.

Stanford Kelly ilustrează aceasta povestind un fapt petrecut în Haiti:
Biserica avea o serbare de Ziua  Multumirii și cu aceasta ocazie fiecare credincios era invitat să aducă un dar izvorât din dragoste. Un plic de la un haitian pe nume Edmund conținea suma de 13 dolari. Aceasta suma era venitul pe trei luni al unui muncitor de acolo. Kelly a fost la fel de surprins să vadă așa mulți bani în plic, exact cum s-ar simși cei care la colecta duminicală din Statele Unite ar gasi în plic un dar de 6000 de dolari bani gheață. S-a uitat în jur să-l vadă pe Edmund, dar nu l-a vazut. 

Mai tarziu, Kelly l-a întâlnit în sat și i-a pus o serie de întrebări. A insistat ca el să-i dea o explicație și a aflat că Edmund și-a vândut calul pentru a-I da lui Dumnezeu un dar de 13 dolari! Dar Kelly a vrut să știe de ce n-a venit la  serbarea de la casa de rugaciune. El a ezitat și n-a vrut sa răspundă.

Pană la urmă Edmund a spus: "N-am avut cămașa ca să mă îmbrac"....