text Devotionale

Misionarismul primar

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Petru Popovici
Epifaniu, un călugăr ce a trăit pe vremea luptelor iconoclastice (775 - 842 după Cristos), a lucrat o istorie a vieţii apostolului Andrei, după lucrările altor bărbaţi care au trăit înainte de el şi după datele culese de la creştinii din diferite părţi, căci el a călătorit prin multe ţări pe unde se spunea că a misionat apostolul Andrei. El afirmă că Andrei a făcut trei călătorii misionare în nord. Fiecare călătorie o începea de la Ierusalim, unde se întorcea iarăşi pentru sărbătorirea Pastelor.
în prima călătorie, a avut ca tovarăş de lucru pe Matia, cel ales în locul lui Iuda, că ar fi trecut prin Pont, Capadocia şi ar fi ajuns în Sciţia.
In a doua călătorie, a mers cu apostolul loan pînă la Efes, iar acolo Andrei a avut o vedenie în care Domnul i-a zis: "Mergi în Bitinia, că pe tine te aşteaptă încă Sciţia". Astfel el s-a îndreptat spre ţara Sciţilor (Sciţia Minor -Dobrogea de astăzi), a înfiinţat biserici şi a lăsat la Odisopol (Varna) pe Apion, unul din discipolii săi şi apoi s-a întors la Ierusalim.
In a treia călătorie misionară se spune că Andrei a avut ca însoţitori pe Matia, pe Simon Cananitul şi pe Tadeu. Că ar fi ajuns la Edesa, unde 1-a lăsat pe Tadeu, iar el cu ceilalţi au trecut în nord, ajungînd pînă la Dioscur (Seva-stopolul de azi), înfiinţînd noi biserici şi întărind pe fraţi.
Fără căruţă, fără maşină, fără tren sau avion, ci apostoleşte, creştinii au mers, din loc în loc, şi au predicat Evanghelia, iar azi?

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>