MIJLOCIREA LUI IOV PENTRU PRIETENII SĂI

Iov 42.7-10 După ce a vorbit Domnul aceste cuvinte lui Iov, a zis lui Elifaz din Teman: „Mânia Mea s-a aprins împotriva ta şi împotriva celor doi prieteni ai tăi, pentru că n-aţi vorbit aşa de drept de Mine, cum a vorbit robul Meu Iov. Luaţi acum şapte viţei şi şapte berbeci, duceţi-vă la robul Meu Iov şi aduceţi o ardere de tot pentru voi. Robul Meu Iov să se roage pentru voi; şi numai avându-l în vedere pe el nu vă voi face după nebunia voastră; căci n-aţi vorbit aşa de drept despre Mine, cum a vorbit robul Meu Iov.” Elifaz din Teman, Bildad din Şuah şi Ţofar din Naama s-au dus şi au făcut cum le spusese Domnul. Şi Domnul i-a ascultat rugăciunea lui Iov. Domnul l-a adus pe Iov iarăşi în starea lui de la început, după ce s-a rugat Iov pentru prietenii săi. Şi Domnul i-a dat lui Iov înapoi de două ori mai mult decât tot ce avusese mai înainte.

La sfârşitul acestei cărţi de înţelepciune Dumnezeu triumfă asupra lui Satan prin robul Său Iov. De trei ori foloseşte Dumnezeu expresia „robul Meu Iov” când îi cheamă la ordine pe prietenii închipuiţi ai neprihănitului Iov. Mai întâi le cere să se smerească, să-şi recunoacă păcatele prin care i-au rănit inima lui Iov în suferinţele sale şi să meargă la Iov să-l roage să-I aducă Domnului, în contul lor, nişte arderi de tot pentru a primi iertare în urma rugăciunii lui. Datorită suferinţei şi pocăinţei sale din finalul naraţiunii Iov primeşte calitatea de preot mijlocitor pentru prietenii săi înaintea lui Dumnezeu. Presupunem că Dumnezeu i-a iertat, în urma rugăciunii lui Iov, pe cei trei prieteni ai săi. Dar să nu trecem cu vederea un lucru extrem de important, şi anume, felul în care a apreciat Dumnezeu vorbirea lui Iov după ce s-a pocăit „în ţărână şi cenuşă”: Iov a vorbit mai bine şi mai drept despre Dumnezeu faţă de cei trei prieteni. Mă gândesc la evaluarea faptelor întregii Sale Biserici pe care Domnul Isus o va face în ceruri. Aici intră faptele dar şi predicile slujitorilor Evangheliei. Să luăm seama ce fel de mesaje transmitem noi oamenilor când le cerem să se pocăiască de păcatele lor? Dumnezeu apreciază mai întâi propria noastră pocăinţă, propriul nostru caracter, înainte de a ne judeca lucrările făcute în Numele Lui.