text Devotionale

Meditații din Biblie (24)

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Necunoscut

 „Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. Ci cât de sus sunt cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre". (Isaia 55:8.9)

   Dumnezeu are planurile şi intenţiile Lui, nu numai pentru neamuri, pentru poporul Israel sau pentru Adunarea Lui, ci şi pentru fiecare credincios în parte. Iar gândurile Lui sunt măreţe şi cu totul deosebite de gândurile noastre omeneşti. Dacă încredinţăm în mâna Lui cârma vieţii noastre ceea ce de fapt trebuie să facă fiecare credincios, atunci planurile şi căile Lui în viaţa noastră se vor înfăptui. Căile omului au la bază un plan al lui Dumnezeu. Dumnezeu putea vorbi despre aceste lucruri cu Moise căci aşa citim în Ps. 103:7: „El Şi-a arătat căile Sale lui Moise şi lucrările Sale copiilor lui Israel." Poporul vedea numai în parte unele arătări, în timp ce Moise a avut fericirea să cunoască toate căile lui Dumnezeu. Nimeni nu poate spune cât de înalte sunt cerurile faţă de pământ; tot aşa nimeni nu poate exprima cu cât sunt mai desăvârşite căile şi gândurile lui Dumnezeu faţă de căile şi gândurile noastre, de ceea ce am putea plănui şi cuprinde noi. Nu vrei oare sa te încredinţezi fără nici o rezervă acestui Dumnezeu înţelept, acestui Tată credincios şi să laşi în seama Lui toate amănuntele vieţii tale?

   Noi mergem însă deseori în necredinţă, siguri, pe căile noastre care nu sunt căile lui Dumnezeu; de aceea în a doua parte a versetului 8 se spune: „Căile voastre nu sunt căile Mele." Este exact invers faţă de ce arată prima parte a versetului. Să facă Domnul ca fiecare copil al lui Dumnezeu să trăiască în dependenţă de Tatăl său ceresc, ca astfel El să-Şi poată arăta slava Lui în viaţa noastră.

   Trebuie ca firea veche să fie osândită şi ţinută în această stare de răstignire, căci ea vrea să depindem de noi şi nu de Atotputernicul Dumnezeu.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>