Marturisirea pacatelor

O importantă cerinţă pentru umblarea în Duhul este   mărturisirea păcatului. Păcatul trebuie mărturisit pentru ca să se restabilească părtaşia cu Dumnezeu şi pentru ca să putem primi în continuare puterea Sa (1Ioan 1:5-10). Mărturisirea înseamnă a fi de acord cu ceea ce spune Dumnezeu despre păcatul nostru. În acest act se cuprinde mai mult decât o simplă recunoaştere a  păcatului. Mărturisirea presupune o adâncă mâhnire din pricina păcatului, o părere de rău şi o dorinţă de a ne lăsa de el. Nu înseamnă că nu vom mai păcatui niciodată, dar înseamnă că pentru păcatul respectiv ne-am pocăit cu adevarat. Nici o carte nu condamnă păcatul ca Biblia, dar nici o carte nu are rezolvare ca ea.  Importanţa mărturisirii este pentru noi, nu pentru Domnul : "Şi n-avea trebuinţă să-Î facă cineva mărturisiri despre niciun om fiindcă El Însuşi ştia ce este în om". (Ioan 2:25). 

       Oamenii  care nu se mărturisesc o fac de obicei din cauza a trei motive: ori din frică sau ruşine (Gen. 3:10; Prov. 14:34; 1Sam. 15:30) ori pentru a nu pierde drepturi sau avantaje (Gen. 27:19-24) ori din duh de minciună sau împorivire (Mal.1:6,7 3:8).                  Avantajele mărturisirii sunt însă    absolut benefice pentru credinciosul care a căzut. În primul rând mărturisirea aduce eliberare cugetului, inimii (Ioan 8:31-34, 1Ioan 3:19,20); apoi întrerupe, opreşte, suspendă judecata (2Sam. 24:17,25, 1Împ. 8:46-50, 1Tim. 5:24) şi aduce totodată reabilitarea şi continuarea slujbei creştinului (Mat. 26:75, Marc. 16: 7). Mărturisirea are de asemenea câteva elemente indispensabile. Ea presupune abandonarea păcatului (Prov. 28:13; Ier. 7:9,10), repararea daunelor  şi a greşelilor comise (Num. 5:4; Luca 19:8), iertarea celor vinovaţi (Mat. 6:12, 18:25-30), păstrarea confidenţei şi mijlocirea (Prov. 11:13; 1Sam. 7:4-6). Mărturisirea păcatului îi priveşte doar pe cei ce au cunoştinţă de păcatul respectiv. Cu alte cuvinte, păcatele particulare trebuiesc mărturisite în particular (1Ioan 1:9), păcatele săvârşite între mai multe persoane trebuiesc mărturisite între persoanele respective (Mat. 5.23,24), iar păcatele publice trebuie mărturisite în public (Mat. 18.17). De obicei mărturisirea publică se face în vederea edificării Bisericii prin fiecare membru, mădular al Trupului Domnului Isus (1 Cor. 14.26).

       Creştinul trebuie să-şi mărturiseasca păcatul de îndată ce îşi dă seama că l-a     săvârşit. Pe lângă aceasta, Biblia mai aminteşte alte două mărturisiri: la sfârşitul zilei (Ef. 4:26) şi înainte de a lua Cina Domnului (1Cor. 11:27-32). Neglijarea acesteia din urmă atrage după sine pedeapsa Domnului. Atunci când ne mărturisim trebuie să spunem exact ceea ce am făcut (Gen. 3:13, Ier. 8:6), cu accent pe cauza interioară (Gen. 4:6, Rom. 2:15) cu smerenie şi lacrimi (Luc. 18:13, Plîng. 3:39).