text Devotionale

Martorul lui Isus

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Carmen Iene

Devoțional

Faptele apostolilor 26:16-17BVA


, , Dar acum ridică-te; pentru că ți-am oferit ocazia să Mă cunoști. Vreau să te desemnez ca slujitor al Meu și ca martor. Tu vei vorbi altora, spunându-le nu numai că M-ai văzut, ci și tot ce îți voi mai revela. Te-am ales dintre oamenii poporului tău și dintre toate celelalte națiuni la care te și trimit.”


Să ajungi să-L reprezinți pe Isus în fața împăraților și înalților demnitari este un fapt la care apostolul Pavel nu s-ar fi așteptat să-l trăiască, dar surpriza lui cea mai mare a fost să ajungă să-L cunoască pe acela pe care l-a respins vehement și i-a persecutat adepții. Eu cred că mulți dintre noi am fost ca Pavel care am crezut în ceva greșit sau nu am crezut în nimic.

Dumnezeu ne surprinde pe fiecare dintre noi într-o zi când ne întâlnim cu adevărul, când vedem deslușit realitatea. Vălul necredinței noastre este dat la o parte și începem o viață nouă, cele vechi s-au dus, suntem persoane noi, născute din nou, iertate de tot ce am făcut greșit până atunci în viață. Sau putem respinge revelarea lui Dumnezeu în viața noastră și rămânem la fel cum am fost înainte. Eu sper ca toți să se întâlnească cu dragostea lui Dumnezeu, să-L cunoască pe Isus, bunătatea și puterea Lui și să devină copiii Lui.

Dumnezeu are un plan și o chemare pentru fiecare copil al Său. Ceea ce are El în vedere pentru viitorul tău depășește cu mult în calitate ceea ce ai gândit tu despre viitorul tău. El vrea să te prezinte întregii omeniri, să fi un vas al Lui în care să-și arate în același timp atât gloria cât și caracterul Lui, atât Slava Lui cât și mila, compasiunea, dorința de a veni în ajutor supranatural în orice problemă ai avea. Să fii martorul lui Isus și să-L prezinți tuturor cu care vii în contact este o onoare și o responsabilitate în același timp, deoarece reprezinți autoritatea supremă a universului. Sarcina nu este ușoară, nici lipsită de pericole, dar acolo unde Domnul ți-a dat ungere ai și protecția asigurată pentru a împlini misiunea Lui. Și în tot acest timp nu ești singur, minunatul Duh Sfânt te însoțește, te mângâie, te sfătuiește, te învață, te îndrumă. El care a fost prezent la întemeierea lumii, El e cu tine, El e Dumnezeu în tine.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>