MÂNGÂIERI DEŞARTE

MÂNGÂIERI DEŞARTE


Iov,adresandu-se prietenilor sai, care il mustra, desi venisera initial" sa-i planga de mila si sa-l mangaie", le spune in Iov 21:34:
"Pentru ce dar, imi dati mangaieri deserte"?
Tare nepriceputi suntem uneori, cand e vorba sa aducem cuiva mangaiere!
De multe ori, in loc sa mangaiem, fara sa vrem, ranim si mai tare.
Cat de bun este indemnul cantarii:

Cand fratii mei au rani ce dor
Sa-mi fie bratul mai sfios,
Sa nu apas in rana lor,
Caci nu eu vindec, ci Hristos,
Isus Hristos.

Nu-i asa, ca cele mai multe mangaieri, pe care noi insine le-am primit, au fost desarte?
Dar mai bine sa nu privim la acestea, ci la cele pe care le-am dat noi altora. Au fost reale si de folos, au mangaiat cu adevarat, sau mai tare au ranit?
Nu cumva am folosit si noi mangaieri desarte?
O mangaiere desarta este o mangaiere zadarnica, lipsita de temei, amagitoare.
De ce sa dam astfel de mangaieri?
Mult mai mult poate mangaia tacerea, sau o simpla imbratisare, decat o mangaiere desarta.
Mangaierile desarte, vin din ganduri desarte.
1 Corinteni 3:20
"Domnul cunoaste gandurile celor intelepti.Stie ca sunt desarte."
Psalm 94:11
"Domnul cunoaste gandurile omului: stie ca sunt desarte".
Ca sa putem da mangaieri bune, trebuie sa avem ganduri bune si inimi iubitoare.
Acestea, curg toate doar din "intelepciunea care vine de sus, care este intai curata, apoi pasnica, blanda, usor de induplecat, plina de indurare si de roduri bun, fara partinire, nefatarnica".-Iacov 3:17
Numai dintr-o astfel de intelepciune, poate iesi o mangaiere reala.
Apoi, cea mai buna mangaiere e cea a Domnului, cu care El ne-a mangaiat in necazurile noastre.
2 Corinteni 1:3,4
"Binecuvantat sa fie Dumnezeu, Tatal Domnului nostru Isus Hristos, care ne mangaie in toate necazurile noastre, pentru ca, prin mangaierea cu care noi insine suntem mangaiati de Dumnezeu, sa putem mangaia pe cei ce se afla in vreun necaz."
Numai cand ai suferit tu insuti, numai cand ai trecut pe drumul spinos al suferintei, poti mangaia cu adevarat. De aceea e bine sa nu ne grabim sa mangaiem pe cineva dandu-i sfaturi, daca noi insine n-am avut suferinte asemanatoare.In cazul acesta, poate e mai bine doar sa fii alaturi de cel in suferinta,sa plangi cu el[ plangeti cu cei ce plang] sa-l atingi prieteneste, si chiar sa taci, daca nu gasesti de spus un cuvant potrivit din partea Domnului.Numai Cuvantul Domnului poate mangaia cu adevarat.
Romani 15:4
"Prin rabdarea si mangaierea pe care o dau Scripturile, sa avem nadejde".
Numai Domnul Isus in persoana, este cel ce poate da mangaiere adevarata, caci El stie ce e durerea.
"Eu, eu va mangai"-....
Isaia 61:2
"Sa mangai pe cei intristati"
El a suferit si a avut nevoie de mangaiere, cand, in gradina Ghetsimani, "a inceput sa se intristeze si sa se mahneasca foarte tare",a spus celor trei ucenici, pe care-i luase sa se roage impreuna cu El:
Matei 26:37,38
"Sufletul meu este cuprins de o intristare de moarte; ramaneti aici si vegheati impreuna cu Mine". De trei ori i-a rugat sa ramana alaturi de El, sa vegheze, sa se roage cu El, sa nu fie singur in cea mai mare durere a Sa, cand trebuia sa tina asupra Lui pacatele intregii lumi, si din aceasta cauza, Tatal nu mai putea sa fie aproape de El.
O singura data, Fiul lui Dumnezeu a avut nevoie de mangaiere omeneasca, dar noi nu i-am putut-o oferi.Nici macar n-am putut sta treji, rugandu-ne cu El.
Si tot El ne-a mangaiat pe noi si ne-a gasit scuza:
"Duhul , in adevar, este plin de ravna, dar carnea este neputincioasa".-Matei 26:41
Dar El ne mangaie , de fiecare data, cand alergam la El.
Isaia 66:13
"Cum mangaie pe cineva mama-sa, asa va voi mangaia Eu". El tine cont de lacrimile noastre:
Psalm 56:8
"Pune-mi lacrimile in burduful Tau!
Nu sunt ele scrise in cartea Ta?

Cele mai multe mangaieri,le-am primit de la Domnul, prin Cuvantul Sau.
Dar am avut parte si de mangaieri omenesti, unele desarte, dar si unele reale.
Am fost odata la inmormantarea unui unchi, impreuna cu parintii mei.Eram copil, de vreo noua-zece ani.
Nu fusesem pana atunci pusa in fata durerii lasata in urma de moarte, asa ca am fost tare afectata.
Plangeam, fara sa ma mai pot opri, cu durere, aproape cu disperare.
Langa mine a stat tot timpul tatal meu, care era nu numai un om intelept, ci si un credincios profund, al carui cuvant avea mare greutate , nu numai in inima mea, ci si a altora.
M-a lasat destul timp sa plang, sa-mi vars durerea, dar vazand ca nu ma mai pot opri, s-a apropiat si mai mult de mine,si fara sa spuna vreun cuvant,mi-a pus mana lui mare pe umar, apoi m-a tras aproape de el,asa, ca intr-o imbratisare.
Ca prin farmec, durerea pierderii unchiului s-a atenuat si plansul acela cu hohote , s-a oprit.
Am avut parte de-a lungul vietii de mai multe mangaieri, dar niciuna din ele n-a avut un asa de mare efect asupra mea, si nici atat de rapid ca aceea pe care am simtit-o in acea zi, printr-o simpla atingere. Dar o atingere plina de dragoste, de intelegere.
O atingere prin care am inteles ca dureroasa pierdere a unchiului e micsorata, stiind ca am un tata care ma iubeste mult, caruia ii pasa de mine, daca plang, sau daca sunt vesela.
Pana si copiii deosebesc o mangaiere reala, de una desarta.
La ce bun sa mai dam ,atunci, mangaieri desarte?
Da-mi, Doamne, intelepciunea de sus, ca sa pot da si eu mangaiere celor din jur, dar o mangaiere reala, plina de dragoste.
Si ajuta-ma sa nu ma las ranita de mangaieri desarte.