Mana de dimineata[ 30 August]

NUMERI 11:1

"Poporul se plîngea împotriva Domnului şi acesta a displăcut urechilor Domnului care a auzit—"
Nici o povestire din istoria poporului Israel nu este de prisos,
totul îşi are o transpunere sprirituală în viaţa şi istoria Bisericii şi a celui credincios. Psalmistul spune că murmurele lui Israel erau o răzvrătire nu numai împotriva lui Moise, dar erau chiar împotriva lui Dumnezeu însuşi şi din pricina aceasta au fost pedepsiţi mereu de El. Scopul vrăjmaşului este de a slăbi şi obosi pe sfinţi. Sîntem agitaţi cînd încercarea se prelungeşte, ne plîngem, cîrtim. Acestea nu plac Domnului, dar negreşit îi plac vrăjmaşului! Aici, poporul se plîngea că-i mergea rău. Ne-am pierdut şi noi tot elanul pentru orice activitate care ne-a fost încredinţată ca o datorie şi ca o favoare zilnică şi care, de fapt,este însăşi chemarea noastră? Dacă aceasta este situaţia, vom găsi repede motive să ne îndreptăţim plîngerile şi vom găsi credincioşi nestatornici pe care să ne sprijinim şi care ne vor îndreptăţi plîngerile, pentru că şi ei sînt în aceeaşi stare spirituală ca noi. În loc de a veni înaintea Tatălui nostru ceresc, căutînd în El mîngîiere, siguranţă, ajutor şi adăpost, de care avem în adevăr nevoie, noi căutăm oameni care bucuroşi se vor uni cu noi într-o astfel de stare, menţinînd astfel această stare de cîrtire şi răzvrătire împotriva lui Dumnezeu. Dar Domnul aude murmurile "din corturi". El ştie această stare a noastră şi se întristează că ne-am obişnuit repede cu binecuvîntările Lui şi că dorim de acum altceva. Despre Israel se spune la versetul 6: "...Ni s-a uscat sufletul... ochii noştri nu văd decît mana aceasta". Ce sacrilegiu! Ce dispreţ şi necinstire a lui Dumnezeu care i-a izbăvit din viaţa de mizerie din Egipt şi-i strămuta în Canaanul plin de binecuvîntări! Poporul îndrăznea să vorbească astfel despre mană, despre acest dar al lui Dumnezeu, această pîine din cer, această minune prin care i-a ţinut în viaţă? Mai este de mirare că sufletele lor erau uscate? Dacă şi sufletele noastre încearcă aceeaşi stare de uscăciune este pentru că ne-am obişnuit cu toate harurile pe care ni le-a dat Dumnezeu în Domnul Isus. Nu ne mai place Cuvîntul lui Dumnezeu, nu mai ne place să cîntăm, să ne rugăm şi să mergem la adunare, dar toate acestea pentru că părtăşia noastră personală cu Domnul Isus a suferit o întrerupere. Şi ce-ar putea s-o întrerupă decît păcatul. Să ne revizuim urgent poziţia în care ne găsim! Să realizăm de unde a început căderea noastră; poate nu este un păcat grav. Dar neglijarea celor arătate mai sus nu ne va da posibilitatea reînoirii părtăşiei noastre cu El. Cînd Domnul Isus va redeveni centrul vieţii noastre, numai atunci vom fi izbăviţi de cîrtire şi vom căpăta o stare de mulţumire şi recunoştinţă.