Maestrul și opera de artă

    Un ultim retuș, o ultimă atingere de penel… Satisfăcut, maestrul se trage câțiva pași înapoi, să își contemple opera: bolta Capelei Sixtine.

    Michelangelo, care lucrase la ea timp de patru ani, stând ore în șir sus pe schelă, la peste 13 metri înălțime, privește cu mândrie, mulțumit de ceea ce realizase. Creația lui. Artă la cel mai înalt nivel.

    Se pregătește să mai facă un pas în spate, să vadă mai bine, să cuprindă cu privirea tot tabloul… Fantastic… Și, chiar atunci când era copleșit de admirație și de satisfacția lucrului bine făcut, ucenicul său ia una dintre gălețile de pe schelă și o aruncă spre tabloul de abia încheiat, împrăștiind vopseaua și stricând chipul lui Adam din scena Creațiunii.

    Șocat, furios, îndurerat să își vadă opera distrusă, Michelangelo face, din reflex, un pas în față, năpustindu-se parcă spre pictură, în încercarea inutilă de a o acoperi și proteja cu trupul său. Degetele parcă i s-ar fi repezit la penel, să șteargă, să repare, în timp ce pumnul i se strângea voluntar să îl lovească pe cel care îi stricase munca, opera.

    „Iertare, maestre, îmi pare nespus de rău că ți-am stricat pictura, dar nu am știut să te opresc. La următorul pas, ai fi căzut!”, îi spuse, tremurând, ucenicul. De-abia atunci, uitându-se în spate, maestrul a văzut că era gata să cadă de pe schelă. Distrugându-i „opera”, ucenicul îi salvase viața.

    De câte ori, văzându-ne eforturile zădărnicite, meritele nerecunoscute și opera distrusă, nu îndreptăm pumnul strâns către cer sau către cei din jur, revoltați și plini de ură? Poate că și tu ai adunat în tine multă revoltă, multă frustrare, pentru că meritele nu ți-au fost apreciate așa cum te așteptai. Atunci, când cu lacrimi de durere sau de mânie în ochi, te apleci să aduni cioburile de pe jos, ia-ți timp să îți întorci privirea și să vezi dacă nu cumva erai la capătul „schelei” , dacă nu cumva nu ucenicul, ci Creatorul Însuși a fost nevoit să îți strice „opera” , ca să o salveze pe a Sa. Viața ta prețuiește cu mult mai mult decât o mână de vopsea!

    „Dumnezeu nu-și conduce niciodată copiii altfel decât ar alege ei înșiși să fie conduși, dacă ar putea vedea finalul de la început și dacă ar înțelege slava scopului pe care îl împlinesc” - Ellen G.White.

    Mergi pe mâna Lui. Ai încredere că te iubește mai mult decât vei putea înțelege vreodată și că dorește cu orice preț să îți scape viața și să îți salveze adevăratele valori. Și, ca să te conving că este așa, trebuie să îți spun că găleata cu vopsea este ultimul mijloc la care ar recurge Creatorul, atunci când tu nu ești dispus să accepți nimic altceva. Cea dintâi cale pe care a folosit-o a fost aceea de a muri El în locul tău. Dar, pentru a o accepta pe aceasta, este nevoie ca, mai întâi, să cobori de pe schelă.

    De multe ori, ceea ce consideri a fi un eșec, o lovitură sau o jignire, este, în realitate, o dovadă de dragoste din partea Celui care vrea să îți dea viață din belșug.

    Preluare de pe Ady4God.