Lumea in care trăim

Atât de mult suntem înconjurați astăzi de apele murdare ale acestei lumi! În orice loc am merge, păcatul se prezintă tacticos:

"Eu sunt tot ce-ți dorești! Alege-mă pe mine și te voi face să cunoști ce te împlinește, vei cunoaște ce e bine și rău pentru viata ta, fără a mai lăsa pe alții să-ți dicteze ce să faci. Tu ești singurul tău cântar și lege! Ia-mă, consumă-mă!"

Păcatele s-au revărsat pe străzile orașelor noastre întocmai ca și apele nestăpânite a unui baraj ce a cedat. Până și cea mai înalta clădire a fost acoperită de aceste nepotolite ape! Pe ori unde mergi, ceilalți iți dictează ce să asculți, ce să mănânci, ce să îmbraci, ce să iubești, ce să privești – ce să gândești!

Eram în aglomerația unei gări europene și pentru o clipa m-am oprit ascultând muzica aglomerației. Muzică ce ne este deja atât de familiară tuturor! Suntem asa obișnuiți cu ea încât nici nu mai simțim gustul acestei mâncări ce ne hrănește în fiecare zi ființa.

M-am oprit s-ascult și am auzit ceva ce până atunci nici nu băgasem de seama. Ritmul constant și pătrunzător al unui "beat" își făcea bine datoria, cu o conștiinciozitate uimitoare. În ciuda aglomerației și a zgomotului trenurilor, bătaia basului nu putea fi acoperita. Totuși a rămas undeva în umbră; aproape în subconștient, aș putea spune. Această bătaie ce oamenii de știință o apreciază ca o "licoare dătătoare de stres" nici nu era perceputa de majoritatea și nici de mine inițial. Dar era acolo; era prezenta!  În fața mea mai era și un magazin cu geamurile transparente în care nu mi-aș lăsa copiii să intre și nu aș intra nici eu.

Oameni grăbiți urcau în trenurile ce mergeau spre destinația dorita. Așteptau trenul în gară fără să știe și fără să ia seama că ei sunt deja în trenul vieții lor, făcând o călătorie inconștientă într-o direcție ce nu ei au ales-o.

Câtă ironie este în aceasta viață! Ne alegem cu o deosebita atenție trenul ce ne duce la destinația dorită cum ar fi Milano și suntem atât de precauți să ajungem pe peronul potrivit și totuși când e vorba de sufletul nostru, îl lăsam să urce în primul tren venit fără a-i cunoaște destinația. Ne lăsăm călăuziți orbește de direcția în care cei multi merg. Urcăm în același tren și nu ne gândim: -”Oare unde merge el?!”  Ce s-ar întâmpla dacă am face așa și în lumea vizibilă?!

Eram în capitala unui oraș european într-un enorm centru comercial. "Ia-ma, încearcă-mă, poftește-mă, mănâncă-mă" era găsit în orice parte ai fi privit. Același slujitor credincios ne "mângâia" urechile și ne dirija pulsațiile inimii însoțindu-ne aproape fără oprire: „beat-ul” basului și o muzica a cărei tensiuni ar fi putut crea un vârtej.

Necurăția era peste tot iar muzica era doar factorul declanșator al unui vârtej în oceanul păcatului. Aproape am fost chiar și eu prinsă în mrejile lui și doar când m-am îndepărtat am simțit ca am reușit să scap de aceasta încleștare. Vârtejul mă împingea aproape orbește spre: „mai cumpăra, încearcă, aleargă, poftește!”

E greu pentru că păcatul a invadat habitatul nostru. Avem o societate clădita pe mlaștini! Trăim războiul dintre moral și imoral – din care s-ar părea că câștigătorul temporar e tot mai vizibil – imoralitatea. Cu cât aceste mlaștini ale păcatului înghit mai mult cu atât sunt mai dornice de mai mult! E ca un monstru ce nu se satură niciodată.

Ce este de făcut?! Ce avem de făcut noi, creștinii pentru a nu fi prinși în acest vârtej, încleștați în aceste mlaștini și să urcam într-un tren ce poate nu mai are stații pana la destinația finala - Moartea?!

Mulți au încercat să se hrănească cu bucatele oferite de cei înșelați, cu „mâncarea porcilor”, multi încearcă să meargă doar o stație cu trenul lumii, doar o-nghițitura din patima minciunii, doar o tură de surfing pe valurile pacatului. Multi vrem sa ne hrănim cu toate acestea și doar din când în când să mai luam niște „vitamine de sfințenie” și doar dacă e nevoie niște „medicamente de studiere a Bibliei și a rugăciunii”.

Cu ce ne hrănim și ne ocupăm timpul noi creștinii?!

Îmi aduc bine aminte ce îmi repeta în continuu instructorul auto: "Nu te uita la obstacolul ce-l depășești ci la drumul pe care îl ai înainte. În partea în care privești, intra-colo vei merge!" Ceea ce încercam noi creștinii adesea să facem este să ne sfătuim picioarele să meargă drept pe calea dreptății, a neprihănirii și sfințeniei iar privirea să ne-o lăsam sa fuga departe când în dreapta când în stânga la ceea ce lumea are ca momeala pentru acei pe care reușește să-i prindă. Privirea și inima noastră ne conduc pașii!

O cat îmi doresc să avem privirea zilnic ațintita în sus! Dacă privim în jur vedem doar apele potopului dar privind în sus vedem cerul! Vedem un porumbel ce ne anunță că în curând corabia noastră va da de pământ! De pământul Tarii de Sus!

Trebuie să veghem, să ne încărcăm de Cuvintele Vieții căci doar așa undelemnul nostru va arde în candela și astfel vom vedea pe unde să pășim!

Domnul Dumnezeu să ne ajute, Amin.