LEMN, FÂN, TRESTIE?

Viaţa acesta ne cere să facem multe lucruri. Ea ne aglomereaza zilnic; uneori, ştiind că ne aşteaptă multe lucruri, ne gândim, care dintre ele sunt mai importante. Şi ne frământăm mintea. Ar trebui sa ne facem o listă a priorităţilor şi să vedem care dintre lucrările noastre conteaza mai mult? În ochii cui? Ai noştri sau ai Domnului? Dacă vrem să ne folosim timpul cu înţelepciune, să căutam să vedem: lucrurile ce le considerăm noi importante , cum le vede Domnul? Dacă eşti un copil al Domnului, nu crezi că El are un cuvânt de spus în privinţa folosirii timpului tău? L-ai întrebat vreodată: Doamne Isuse, ce spui Tu despre modul în care folosesc eu timpul? Îţi place? Ai ceva împotrivă? Vrei să schimb ceva? Nu crezi că are ceva de spus ? Noi Îl numim Mântuitor şi Domnul nostru. Dacă Îl considerăm Domn, înseamnă că El trebuie să domnească în viaţa noastră şi un Domn are un cuvânt important de spus cu privire la modul în care alegem să folosim timpul. Dacă nu-L întrebăm, înseamnă că încă domnim noi, domneşte firea noastră, şi ne amăgim singuri zicând că “Isus Hristos e Domnul nostru”, ne păcălim.

Un creştin scria odată: ”Viaţa noastră este un timp foarte însemnat…este o şcoală pentru veşnicie. Este o vreme de har,  pe care trebuie s-o folosim cât mai intens”(Teodor Popescu)

Poate că noi punem prea mare preţ pe lucruri pe care Domnul nostru le consideră PLEAVĂ sau chiar GOANĂ DUPĂ VÂNT. Sfânta Scriptură, prin care Duhul Sfânt ne vorbeşte direct, spune în 1 Corinteni 3, să fim atenţi la felul în care ne folosim timpul şi  energia.

”dacă clădeşte cineva pe această temelie, aur, argint, pietre scumpe, lemn, fân, trestie, lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă: ziua Domnului o va face cunoscut, căci se va descoperi în foc. Şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia.”

Ce lucrăm noi cât suntem pe acest pământ? Să căutăm să investim din bunurile primite de la Domnul, să-I întoarcem din ceea ce ne-a dat El măcar o parte; să nu considerăm că dacă dăruim o parte din banii “noştri”(care de fapt sunt ai Lui), ne-am facut datoria. Domnul vrea mai mult decât atât. El nu vrea”firimiturile” noastre, El nu vrea nici jumătate de inima, El spune că doreşte inima noastra, în totalitate:

“Fiule, dă-mi inima ta şi să găsească plăcere ochii tăi în căile Mele” Proverbe 23:26

Deci, ce facem: ne trăim viaţa după cum credem noi că-i mai bine, şi aşteptăm ca focul să dovedească lucrarea noastră(conform versetului de mai sus), sau ne oprim puţin din alergarea noastra zilnică şi-L întrebăm pe Domnul nostru?