text Devotionale

LASĂ O MOȘTENIRE

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Bine, rob bun şi credincios…” (Matei 25:21)

Nu putem alege momentul sosirii sau al plecării noastre de pe pământ, dar putem alege moștenirea pe care o lăsăm și pentru care vom fi ținuți minte! Fiți atenți: la vârsta de cinci ani, a scris un concert pentru clavecin. Înainte de vârsta de zece ani, publicase mai multe sonate pentru vioară și cânta din memorie cele mai bune lucrări ale lui Handel și Bach. La scurt timp după ce a împlinit doisprezece ani, a compus și a dirijat prima lui operă. I s-a acordat o invitație de onoare în calitate de concert-maistru la Orchestra Simfonică din Salzburg și în câțiva ani a fost aclamat ca „mândria Salzburgului”. Când a murit (la vârsta de treizeci și cinci de ani!), compusese patruzeci și opt de simfonii, patruzeci și șapte de arii, duete și cvartete cu acompaniament orchestral, și peste o duzină de opere. Îi sunt atribuite, în total, aproximativ 600 de compoziții originale. Chiar și așa, Mozart, căci despre el este vorba, și-a trăit cea mai mare parte a vieții în sărăcie și a murit în obscuritate. Văduva lui bolnavă a părut indiferentă la moartea sa. Câțiva prieteni au ajuns la biserică pentru serviciul de înmormântare, dar o furtună i-a împiedicat să meargă și la mormânt ca să-l îngrope. Deci locul mormântului său a devenit astfel imposibil de identificat. Niciun altar nu-i marchează locul de veci. Astăzi, pentru ce ne aducem aminte de Mozart? Care este moștenirea sa? Nu viața pe care a trăit-o, ci muzica pe care a dat-o lumii ne îmbogățește și astăzi viețile. Când punctul central al vieții tale este doar interesul propriu, lumea nu-ți va simți lipsa când vei pleca din lumea aceasta… pe bună dreptate! Așadar, găsește o cauză mai mare decât tine însuți, o cauză care va dăinui, și dedică-ți viața în această direcție. Nu lăsa doar un testament, lasă o moștenire care împlinește voia lui Dumnezeu.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>