text Devotionale

Izvoare in Desert - 8 Aprilie

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: L. B. Cowman


De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri,
în strâmtorări, pentru Hristos;
căci când sunt slab, atunci sunt tare.
(2 Corinteni 12:10)

Traducerea literală a acestui verset adaugă un accent uluitor, permiţându-i astfel să vorbească pentru sine cu o putere pe care n-am fi realizat-o probabil niciodată. Este aşa cum urmează: „De aceea îmi găsesc plăcerea în a fi fără putere, în a fi insultat, în a trece prin situaţii critice, şi în a fi vânat şi forţat într-un colţ pentru Hristos; căci când sunt fără putere, sunt dinamită".
Secretul cunoaşterii atotsuficienţei lui Dumnezeu stă în a ajunge la capătul a tot ce ţine de noi şi de circumstanţele noastre. Odată ce am ajuns în acest punct, vom înceta să căutăm compătimire pentru situaţia noastră dificilă sau pentru că am fost trataţi rău, deoarece vom recunoaşte că aceste lucruri sunt condiţiile necesare pentru binecuvântări. Atunci ne vom întoarce de la circumstanţele noastre la Dumnezeu, realizând că ele sunt dovada lucrării Lui în viaţa noastră. A.B.Simpson
George Matheson, bine-cunoscutul predicator orb al Scoţiei, a spus odată: „Dumnezeul meu iubit, nu Ţi-am mulţumit niciodată pentru spinii mei. Ţi-am mulţumit de o mie de ori pentru trandafirii mei, dar nici măcar o dată pentru spinii mei. Întotdeauna am privit înainte spre locul unde voi fi răsplătit pentru crucea mea, dar nu m-am gândit niciodată la crucea mea ca la o glorie prezentă.
Învaţă-mă, o, Doamne, să Te glorific prin crucea mea. Învaţă-mă valoarea spinilor mei. Arată-mi cum m-am înălţat la Tine pe calea durerii. Arată-mi că printre lacrimile mele am văzut curcubeele mele".

Vai de cel care nu vede niciodată
Stelele care strălucesc printre chiparoşi.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>