Izvoare in Desert - 6 Septembrie

6 Septembrie

Tu rămâi. (Evrei 1:11)

Sunt aşa de mulţi oameni care stau singuri lângă şemineul lor! Ei stau lângă un alt scaun, odată ocupat, şi nu-şi pot reţine lacrimile care curg. Ei stau singuri atât de mult, dar este Cineva care este nevăzut şi foarte aproape de ei. Dar dintr-un motiv oarecare, ei nu-şi dau seama de prezenţa Lui. A realiza aceasta este o binecuvântare, însă este foarte rară. Depinde de dispoziţia lor, de sentimentele lor, de condiţia lor fizică şi de vreme. Ploaia sau ceaţa deasă de afară, insomnia sau durerea intensă, par să afecteze dispoziţia lor şi să le tulbure vederea, astfel încât ei nu realizează prezenţa Lui.
Există, însă, ceva chiar mai bun decât a realiza, şi chiar mai binecuvântat. Este complet independent de aceste alte condiţii şi este ceva care va rămâne cu voi. Este aceasta: să recunoşti acea prezenţă nevăzută, care este atât de minunată, de liniştitoare, de calmantă şi de caldă. Deci recunoaşte prezenţa Stăpânului. El este aici, aproape de tine, şi prezenţa Lui este reală. Recunoaşterea te va ajuta de asemenea să realizezi, dar ea nu depinde niciodată de aceasta.
Da, este infinit mai mult – adevărul este o prezenţă, nu un lucru, nu un fapt, sau o afirmaţie. Cineva este prezent, şi El este un Prieten inimos şi este Domnul cel atotputernic. Acesta este un adevăr plin de bucurie pentru inimile care plâng de pretutindeni, indiferent de motivul lacrimilor şi oricare ar fi râul pe malul căruia este plantată salcia lor plângătoare. Samuel Dickey Gordon

Când din viaţa mea au dispărut bucuriile de altădată,
Şi comorile, care erau ale mele odată, nu le mai pot revendica,
Acest adevăr îmi hrăneşte inima însetată şi înfometată:
Doamne, TU RĂMÂI AICI! TU eşti mereu acelaşi!

Când râurile seacă, acele râuri de bucurie înviorătoare –
Prietenii atât de binecuvântate, de rodnice, de libere;
Când cerul sărutat de soare face loc norilor deprimanţi,
Doamne, TU RĂMÂI AICI! TU eşti încă în inima mea.

Când puterea te lasă, şi picioarele, acum obosite şi sleite,
Nu mai pot merge în misiunile fericite,
De ce să oftez, sau să las să mi se întunece zilele?
Doamne, TU RĂMÂI AICI! Mi-ai putea da mai mult?

Astfel în zilele vieţii mele – oricine sau orice mi-ar lipsi,
Prieteni, prietenii, bucurii, într-o măsură mai mică sau mai mare,
Cântările vor fi ale mele, nici o întristare nu trebuie să mă asalteze,
Doamne, TU RĂMÂI AICI! TU eşti încă în inima mea.
J. Danson Smith