text Devotionale

Izvoare in Desert - 5 August

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: L. B. Cowman
5 August

Harul Meu îţi este de ajuns.
(2 Corinteni 12:9)

„Dumnezeu a găsit cu cale" (1 Corinteni 1:21) să ia pe cel mai tânăr copil al meu din această lume, în împrejurări care mi-au provocat încercări severe şi durere. Şi pe când mă întorceam acasă de la cimitirul bisericii, după ce tocmai depusesem trupul micuţului meu în mormânt, am simţit un imbold de a vorbi oamenilor mei despre semnificaţia încercărilor.
Am găsit că versetul „Harul Meu îţi este de ajuns" era textul lecţiei de la şcoala duminicală de săptămâna viitoare, aşa că l-am ales ca mesaj al Stăpânului meu pentru congregaţie, şi ca mesaj al Lui pentru mine. Însă pe când încercam să scriu predica, am descoperit cu toată sinceritatea că nu puteam spune că aceste cuvinte erau adevărate în viaţa mea. Aşa că am îngenuncheat şi am cerut Domnului să facă harul Său suficient pentru mine. Pe când pledam în acest sens, am deschis ochii şi am văzut exact acest verset înrămat, atârnând pe perete. Mama mi-l dăruise cu câteva zile în urmă, pe când eram încă în staţiunea de vacanţă unde copilul nostru a fost luat de la noi. Am rugat pe cineva să-l atârne pe perete acasă în timpul absenţei mele, dar încă nu-i remarcasem cuvintele. Acum când m-am uitat şi mi-am şters ochii, cuvintele mi-au întâlnit privirea: „Harul Meu îţi este de ajuns".
Cuvântul „este" era colorat în verde fosforescent, în timp ce cuvintele „Meu" şi „îţi" erau colorate altfel. Într-o clipă, un mesaj a strălucit direct în sufletul meu, venind ca o mustrare pentru că m-am rugat astfel: „Doamne, fă ca harul Tău să fie suficient pentru mine". Răspunsul Lui a fost un glas aproape audibil care spunea: „Cum îndrăzneşti să ceri ceva care există? Nu pot să fac harul Meu mai suficient decât l-am făcut deja. Ridică-te şi crede, şi vei vedea că este într-adevăr în viaţa ta".
Domnul o spune în modul cel mai simplu: „Harul Meu îţi este [nu îţi va fi sau ţi-ar putea fi] de ajuns". Cuvintele „Meu", „este" şi „îţi" au fost din acel moment gravate pentru totdeauna în inima mea. Şi plin de mulţumire, m-am străduit să trăiesc potrivit cu acest adevăr din acea zi şi până în acest moment.
Lecţia profundă pe care am primit-o prin această experienţă, şi pe care caut s-o transmit şi altora, este aceasta: Nu schimba niciodată faptele împlinite ale lui Dumnezeu în speranţe sau rugăciuni, ci pur şi simplu acceptă-le ca realităţi, şi le vei găsi pline de putere îndată ce vei crede în ele. H. W. Webb Peploe

El sporeşte harul când poverile cresc,
El trimite mai multă putere când muncile se măresc;
La necazuri mai multe, adaugă îndurările Lui,
La încercări mai multe, înmulţeşte pacea Lui.

Când ni se epuizează stocul de rezistenţă,
Când ne pierdem puterea înainte de jumătatea zilei,
Când ajungem la capătul resurselor noastre acumulate,
Dăruirea deplină a Tatălui nostru abia începe.

Dragostea Lui e nelimitată, harul Lui e nemăsurat,
Puterea Lui nu are hotare cunoscute de om;
Căci din infinitele Lui bogăţii în Isus
El dăruieşte şi dăruieşte şi dăruieşte din nou.
Annie Johnson Flint

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>