Izvoare in Desert - 28 Iunie

M-am uitat, şi iată că o uşă era deschisă în cer.
(Apocalipsa 4:1)

Să ne amintim că Ioan a scris aceste cuvinte când era încă pe insula Patmos. Era acolo „din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturiei lui Isus Hristos" (Apocalipsa 1:9). Fusese exilat pe această insulă, care era o închisoare izolată, stâncoasă şi neospitalieră. Şi totuşi, aici, în circumstanţe dificile – separat de toţi cei dragi ai lui din Efes, exclus de la închinarea cu biserica, şi condamnat la tovărăşia cu alţi captivi neplăcuţi – i-a fost dată această viziune ca un privilegiu special. Era ca un prizonier care a văzut „o uşă deschisă în cer".
Să ne amintim de asemenea de Iacov, care s-a culcat în deşert după ce a părăsit casa tatălui său. „Şi a visat o scară rezemată de pământ, al cărei vârf ajungea până la cer. ... Şi Domnul stătea deasupra ei" (Geneza 28:12-13).
Uşile cerului au fost deschise nu numai pentru aceşti doi oameni, ci şi pentru mulţi alţii. Şi după părerea lumii, circumstanţele lor erau cu totul nepotrivite pentru a primi asemenea revelaţii. Totuşi, cât de des n-am văzut „o uşă deschisă în cer" pentru cei care sunt prizonieri sau captivi, pentru cei care suferă de o boală cronică sau pentru cei care sunt legaţi cu lanţurile de fier ale durerii de un pat de suferinţă, pentru cei care pribegesc pe pământ izolaţi în singurătate şi pentru cei care sunt ţinuţi departe de casa Domnului din cauza responsabilităţilor casei şi ale familiei.
Dar există condiţii pentru a vedea uşa deschisă. Trebuie să ştim ce înseamnă să fii „în Duhul" (Apocalipsa 1:10). Trebuie să fim „cu inima curată" (Matei 5:8) şi ascultători prin credinţă. Trebuie să dorim să privim „toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus" (Filipeni 3:8). Şi apoi, odată ce Dumnezeu este totul pentru noi, astfel încât „în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa’’ (Fapte 17:28), "uşa cerului va fi deschisă şi înaintea noastră. din Comentarii Devoţionale Zilnice

Dumnezeu are munţii Lui pustii şi goi,
Unde ne cheamă să ne odihnim un timp;
Stânci unde să respirăm un aer mai curat,
Piscuri singuratice care prind primul zâmbet al zilei.

Dumnezeu are deşerturile Lui întinse şi arse de soare –
O pustietate – o mare de nisip,
Unde lasă să cadă cortina cerului,
Întinsă de mâna Sa atotputernică.